Întrebările complementelor și cazurilor – greșeli și exerciții
Stai cu o propoziție în față și trebuie să identifici complementul. Știi că există, simți că e acolo — dar nu ești sigur ce întrebare să pui ca să îl găsești. Pui „pe cine?", pui „cui?", pui „unde?" și tot nu ești convins că ai ales bine. Asta nu înseamnă că nu știi gramatică. Înseamnă că nimeni nu ți-a explicat de ce există aceste întrebări și cum funcționează ele împreună cu cazurile. De fapt, întrebările nu sunt o listă arbitrară de memorat — sunt un instrument. Fiecare complement are propria lui întrebare tocmai pentru că îndeplinește o funcție diferită în propoziție. Și fiecare caz îi corespunde unui set de întrebări care îți arată exact ce rol joacă cuvântul respectiv. Odată ce înțelegi logica din spate, totul devine mult mai clar.
📌 Ce vei învăța
- Ce întrebări corespund fiecărui complement și de ce
- Cum se leagă cazurile de întrebările gramaticale
- Cum identifici corect complementul dintr-o propoziție, pas cu pas
Vrei să stăpânești toată materia, nu doar acest subiect?
Lecții video cu profesori, teste și fișe de lucru pentru tot gimnaziul - într-un singur abonament.
Abonează-te - 5 lei prima lună →De ce avem întrebări pentru complemente și cazuri
Gândește-te la o propoziție simplă: „Maria îi dă cartea fratelui." Există trei entități implicate — Maria, cartea și fratele. Fiecare are un alt rol. Maria face acțiunea. Cartea e obiectul direct al acțiunii. Fratele primește ceva. Cum deosebești aceste roluri? Prin întrebări. „Cui dă?" — fratelui. „Ce dă?" — cartea. Întrebările nu sunt inventate la întâmplare. Ele reflectă relații reale din realitate: cineva face ceva, față de cineva, pentru cineva, cu ajutorul a ceva. Cazurile gramaticale — nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ — sunt felul în care limba română marchează formal aceste relații. Iar întrebările sunt cheia cu care deschizi fiecare caz în parte. Știi întrebarea, știi cazul. Știi cazul, știi funcția.
💡 Regula
Fiecare complement răspunde la întrebări specifice, iar aceste întrebări indică și cazul în care se află cuvântul. Complementul direct răspunde la „pe cine?" / „ce?" și stă în acuzativ. Complementul indirect răspunde la „cui?" și stă în dativ; grupurile prepoziționale cerute de verb („de cine?", „la ce?", „despre ce?") sunt complemente prepoziționale, în acuzativ. Complementul circumstanțial de loc răspunde la „unde?" / „de unde?" / „până unde?". Complementul circumstanțial de timp răspunde la „când?" / „de când?" / „până când?". Complementul circumstanțial de mod răspunde la „cum?" / „în ce fel?". Atribuirea cazului se face mereu prin întrebare pusă față de predicat.
Exemplu din text
📝 Propoziție
Băiatul i-a trimis prietenului o scrisoare de acasă.
✅ Analiză
Punem întrebările față de predicatul „a trimis". „Ce a trimis?" — o scrisoare → complement direct, acuzativ. „Cui a trimis?" — prietenului → complement indirect, dativ. „De unde a trimis?" — de acasă → complement circumstanțial de loc, acuzativ. Observi că acuzativul apare la două complemente diferite — complementul direct și cel circumstanțial de loc. Tocmai de aceea nu te poți baza doar pe caz ca să identifici funcția. Întrebarea e cea care face diferența.
Greșeli frecvente
❌ Greșeala: Elevii confundă complementul indirect cu complementul direct când verbul e la diateza pasivă sau când propoziția are structură inversată. De exemplu, în „Cartea i-a fost dată elevului", mulți răspund că „elevului" e complement direct pentru că pare cel mai important element după verb.
✅ Corect: Pune întrebarea: „Cui i-a fost dată?" — elevului. Răspunsul la „cui?" indică mereu complement indirect, dativ. Indiferent de ordinea cuvintelor în propoziție, întrebarea nu minte.
❌ Greșeala: „Am mers la școală" — unii spun că „la școală" e complement indirect pentru că seamănă cu structuri de tipul „îi aparține lui".
✅ Corect: Pune întrebarea: „Unde am mers?" — la școală. Răspunsul la „unde?" înseamnă complement circumstanțial de loc, nu complement indirect. „Cui?" și „unde?" sunt întrebări complet diferite — nu le amesteca.
Exerciții rezolvate
Încearcă întâi să rezolvi singur fiecare exercițiu, apoi deschide rezolvarea și compară.
Exercițiul 1. Identifică complementul din propoziția „Copiii au așteptat autobuzul o oră întreagă." și precizează tipul și cazul fiecăruia.
Vezi rezolvarea pas cu pas
Predicatul este „au așteptat". Punem întrebările față de el. „Ce au așteptat?" — autobuzul → complement direct, acuzativ. „Cât timp au așteptat?" — o oră întreagă → complement circumstanțial de timp, acuzativ. Observi că ambele stau în acuzativ, dar au funcții diferite — tocmai pentru că întrebările sunt diferite: „ce?" versus „cât timp?".
Răspuns: „autobuzul" — complement direct, acuzativ; „o oră întreagă" — complement circumstanțial de timp, acuzativ.
Exercițiul 2. Ce fel de complement este „frumos" în propoziția „Elena cântă frumos"? Pune întrebarea potrivită și precizează cazul.
Vezi rezolvarea pas cu pas
Predicatul este „cântă". Punem întrebarea: „Cum cântă?" — frumos. Răspunsul la „cum?" indică complement circumstanțial de mod. Atenție — „frumos" aici este adverb, deci nu are caz, dar funcția sintactică se stabilește tot prin întrebare.
Răspuns: „frumos" — complement circumstanțial de mod, exprimat prin adverb (adverbele nu au caz, deci nu se precizează cazul).
Exercițiul 3. Analizează propoziția „Mama i-a citit fetei o poveste." Identifică toate complementele, întrebările și cazurile corespunzătoare.
Vezi rezolvarea pas cu pas
Predicatul este „a citit". Pasul 1: „Ce a citit?" — o poveste → complement direct, acuzativ. Pasul 2: „Cui a citit?" — fetei → complement indirect, dativ. Ambele complemente sunt prezente în aceeași propoziție. „Fetei" stă în dativ pentru că răspunde la „cui?", nu la „ce?" sau „pe cine?". Aceasta e diferența esențială dintre complementul direct și cel indirect.
Răspuns: „o poveste" — complement direct, acuzativ; „fetei" — complement indirect, dativ.
Exercițiul 4. În propoziția „Trenul a plecat dimineața devreme din gară", identifică complementele circumstanțiale, pune întrebările și precizează tipul fiecăruia.
Vezi rezolvarea pas cu pas
Predicatul este „a plecat". Pasul 1: „Când a plecat?" — dimineața devreme → complement circumstanțial de timp, acuzativ. Pasul 2: „De unde a plecat?" — din gară → complement circumstanțial de loc, acuzativ. Ambele răspund la întrebări circumstanțiale, dar tipul diferă: una e legată de timp, cealaltă de spațiu. Întrebarea exactă — „când?" față de „de unde?" — face toată diferența.
Răspuns: „dimineața devreme" — complement circumstanțial de timp, acuzativ; „din gară" — complement circumstanțial de loc, acuzativ.
Exercițiul 5. Propoziția „Se temeau de furtună." conține un complement indirect? Argumentează prin întrebare și caz.
Vezi rezolvarea pas cu pas
Predicatul este „se temeau". Punem întrebările posibile: „De ce se temeau?" — de furtună. Aceasta e întrebarea specifică complementului prepozițional. Verbele care cer obligatoriu o prepoziție (a se teme de, a se bucura de, a depinde de) au complement prepozițional în acuzativ, nu complement indirect în dativ. Deci „de furtună" e complement prepozițional, în acuzativ.
Răspuns: „de furtună" — complement prepozițional, în acuzativ (cu prepoziția „de").
Întrebări frecvente
Cum știu dacă pun întrebarea corectă față de predicat?
Întotdeauna pornești de la verb. El e centrul propoziției — toate complementele depind de el. Întrebi: „cine face?", „ce face?", „cui face?", „unde?", „când?", „cum?" — toate față de verb. Dacă răspunsul are sens în contextul propoziției, ai găsit complementul și tipul lui.
De ce același caz, acuzativul, apare la mai multe tipuri de complemente?
Acuzativul e cel mai „flexibil" caz din română — marchează relații foarte diverse: obiectul direct, locul, timpul, modul. Tocmai de aceea nu te poți baza doar pe caz ca să identifici funcția sintactică. Întrebarea e cea care diferențiază: „ce?" înseamnă complement direct, „unde?" înseamnă circumstanțial de loc, chiar dacă ambele stau în acuzativ.
Există complemente care nu au un caz clar, în dativ sau acuzativ?
Da. Complementele circumstanțiale exprimate prin adverbe — cum ar fi „bine", „repede", „acolo" — nu se declină, deci nu au forme cazuale vizibile. Totuși, funcția sintactică se stabilește tot prin întrebare: „cum?" pentru modul, „unde?" pentru locul. Adverbele nu au caz, așa că la aceste complemente nu se precizează cazul.
Vrei mai mult? Vezi toate resursele de limba română pentru clasele 5-8 →
Despre acest articol
- Redactat de
- Echipa editorială Școala Virtuală. Răspundem de conținutul lui și îl corectăm când găsim o greșeală.
- Pe ce se bazează
- Programa școlară în vigoare pentru gimnaziu, la limba și literatura română - aceleași noțiuni, în aceeași ordine în care se predau la clasă.
- Cine predă tema
- Augustin Manta, profesor de limba și literatura română cu 6 ani la catedră, predă lecțiile video de limba și literatura română pentru clasele V-VIII.
- Publicat
- , actualizat
Exerciții rezolvate la română
Complexitatea personajului explicată cu exemple, clasele 5-8
13 septembrie 2026
Circumstanțialul de scop explicat cu 5 exerciții rezolvate
13 septembrie 2026
Categorii semantice explicate cu exemple și exerciții
12 septembrie 2026
Arta spectacolului explicată cu exemple pentru clasele 5-8
11 septembrie 2026
Adverbul actualizare si clasificari: 5 exerciții rezolvate
10 septembrie 2026
Accentul în română: reguli, greșeli și 5 exerciții rezolvate
10 septembrie 2026
