ÎNTREBĂRILE COMPLEMENTELOR și ale circumstanțialelor: cum afli funcția sintactică - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. Predicatul este „a trimis”. Toate întrebările le pun acestui verb.
2. „A trimis ce?”: „un colet”. Primește direct acțiunea: complement direct.
3. „A trimis cui?”: „nepoților”. Arată cui îi este destinat coletul: complement indirect.
4. „A trimis de unde?”: „de la țară”. Arată locul de unde pornește coletul: circumstanțial de loc. Prepozițiile „de la” nu au funcție sintactică.

Răspuns: „nepoților”: complement indirect (cui?); „un colet”: complement direct (ce?); „de la țară”: circumstanțial de loc (de unde?).

1. a) „Am plecat de unde?”: „de la bunici” arată punctul de plecare: circumstanțial de loc.
2. b) „Am învățat până când?”: „până seara” arată limita în timp a acțiunii: circumstanțial de timp.
3. c) „Vorbește cum?”: „încet” arată felul în care se face acțiunea: circumstanțial de mod.
4. d) „Dau cui?”: „colegului” arată cui îi este destinat sfatul: complement indirect.

Răspuns: a) de unde? circumstanțial de loc; b) până când? circumstanțial de timp; c) cum? circumstanțial de mod; d) cui? complement indirect.

1. Prepoziția este cuvântul de legătură din fața substantivului. Ea nu are funcție; funcția o are grupul, cu substantivul ca centru.
2. a) Prepoziția „lângă”. „Doarme unde?”: „lângă sobă”, circumstanțial de loc.
3. b) Prepoziția „după”. „Ne întâlnim când?”: „după ore”, circumstanțial de timp.
4. c) Prepoziția „de”. „Tremura de ce?” sau „din ce cauză?”: „de frig”, circumstanțial de cauză.

Răspuns: a) „lângă”: circumstanțial de loc; b) „după”: circumstanțial de timp; c) „de”: circumstanțial de cauză. Prepozițiile nu au funcție sintactică.

1. Și subiectul, și complementul direct pot răspunde la „ce?”. Diferența: întrebarea pentru subiect este „ce face acțiunea?” (cine sau ce se aude, stă), iar pentru complementul direct, „ce primește acțiunea?” (ce aud, ce pun).
2. a) „Ce se aude?”: „un tunet”. El este cel despre care se spune că se aude: subiect.
3. b) „Aud ce?”: „un tunet”. Cel care aude sunt eu (subiect inclus), iar tunetul primește acțiunea: complement direct.
4. c) „Ce stă pe masă?”: „o vază”. Vaza face acțiunea de „a sta”: subiect.
5. d) „Pun ce?”: „o vază”. Acțiunea o fac eu, vaza o primește: complement direct.
6. Verificare: subiectul se acordă cu verbul. „Se aud două tunete” (verbul trece la plural), dar „Aud două tunete” (verbul rămâne la persoana I).

Răspuns: a) subiect; b) complement direct; c) subiect; d) complement direct.

1. Încerc să înlocuiesc „de ce?” cu „din ce cauză?”.
2. a) „Din ce cauză se teme?” nu se potrivește: întunericul nu e cauza, ci lucrul de care se teme. Verbul „a se teme” cere prepoziția „de”, care face parte din întrebare: „de ce se teme?” = „de care lucru se teme?”. Este un complement (prepozițional).
3. b) „Din ce cauză a plâns?”: „de durere” se potrivește perfect, pentru că durerea l-a făcut să plângă. Este circumstanțial de cauză.
4. Concluzie: aceeași întrebare poate ascunde funcții diferite. Testul cu „din ce cauză?” le desparte.

Răspuns: a) „de întuneric”: complement prepozițional (cerut de verbul „a se teme de”); b) „de durere”: circumstanțial de cauză (din ce cauză a plâns?).

1. Cuvântul e același; se schimbă verbul, prepoziția și, odată cu ele, întrebarea.
2. a) „Vede ce?”: „parcul”, fără prepoziție, primește direct acțiunea: complement direct.
3. b) „Merge unde?” (spre unde?): „spre parc” arată direcția: circumstanțial de loc.
4. c) „Vorbește despre ce?”: verbul „a vorbi” cere aici prepoziția „despre”: complement prepozițional.

Răspuns: a) complement direct; b) circumstanțial de loc; c) complement prepozițional.

1. Prima propoziție. Predicatul: „a cumpărat”. „Când?”: „sâmbătă”, circumstanțial de timp. „Ce?”: „flori”, complement direct. „De unde?”: „de la piață”, circumstanțial de loc.
2. A doua propoziție. Predicatul: „a pus”. „Unde?”: „acasă”, circumstanțial de loc. „Cum?”: „repede”, circumstanțial de mod. „Ce a pus?”: „florile”, complement direct.
3. Tot în a doua propoziție, „într-o vază” răspunde și el la „unde a pus?”: este al doilea circumstanțial de loc. „Acasă” arată locul în care se petrece toată scena, iar „într-o vază”, locul exact în care ajung florile.
4. Verific: niciun cuvânt nu răspunde la „cui?”, deci textul nu are complement indirect.

Răspuns: sâmbătă: circ. de timp (când?); flori: compl. direct (ce?); de la piață: circ. de loc (de unde?); acasă: circ. de loc (unde?); repede: circ. de mod (cum?); florile: compl. direct (ce?); într-o vază: circ. de loc (unde?). Nu există complement indirect.

1. Pornesc de la verb și adaug câte o parte de propoziție pentru fiecare întrebare: cine a dăruit? (subiect) „Andrei”; ce a dăruit? „o carte”; cui? „prietenului său”; când? „ieri”; unde? „la școală”.
2. Propoziția: „Ieri, Andrei a dăruit prietenului său o carte la școală.”
3. Adaug răspunsul la „cum?”: „cu bucurie”: „Ieri, Andrei a dăruit cu bucurie prietenului său o carte la școală.”
4. Verific punând din nou fiecare întrebare verbului „a dăruit”: fiecare grup răspunde la o singură întrebare, deci are o singură funcție.

Răspuns: De exemplu: „Ieri, Andrei a dăruit cu bucurie prietenului său o carte la școală.” Andrei: subiect; o carte: complement direct; prietenului: complement indirect; ieri: circumstanțial de timp; la școală: circumstanțial de loc; cu bucurie: circumstanțial de mod.