de Echipa Școala Virtuală12 iulie 2026
Articolul în română: tipuri, greșeli și exemple clare
Spui „un copac", „copacul", „niște copaci" — și nici măcar nu te gândești de ce. Pui cuvintele astea acolo în mod automat, ca și cum le-ai fi știut dintotdeauna. Și, de fapt, le-ai știut. Problema apare când cineva te întreabă: „Dar ce parte de vorbire este un?" Și atunci taci. Sau zici „adjectiv?" cu vocea aia nesigură, de parcă pui o întrebare, nu dai un răspuns. Vara asta e un moment bun să limpezești lucrurile. Articolul e una dintre cele mai folosite părți de vorbire din română — și, totodată, una dintre cele mai ignorate. Nimeni nu vorbește despre el cu entuziasm. Dar dacă înțelegi ce face, o să înțelegi mai bine cum funcționează limba în general. Și asta merită câteva minute.
📌 Ce vei învăța
- Ce este articolul și de ce există în română
- Care sunt tipurile de articol și cum le recunoști
- Greșelile cele mai frecvente — și de unde vin ele
Vrei să stăpânești toată materia, nu doar acest subiect?
Lecții video cu profesori, teste și fișe de lucru pentru tot gimnaziul — într-un singur abonament.
Abonează-te — 5 lei prima lună →De ce avem nevoie de articol
Gândește-te la asta: „Câine mușcă om" față de „Un câine a mușcat un om." Prima variantă sună a titlu de ziar dintr-un film de comedie. A doua sună a propoziție normală. Ce s-a schimbat? Articolul. El spune ceva esențial despre substantiv — dacă e cunoscut sau necunoscut, dacă e definit sau vag, dacă vorbim despre un anume lucru sau despre orice lucru din categoria aia. Fără articol, substantivele ar pluti în frază fără ancoră. Nu ai ști dacă vorbesc despre un copil oarecare sau despre copilul pe care îl știi deja. Articolul e micul semnal care spune: „Știm amândoi despre cine e vorba" sau „Prezint ceva nou în conversație." E discret, dar face o treabă enormă.
💡 Regula
Articolul este partea de vorbire neflexibilă* care însoțește un substantiv și arată dacă acesta este determinat (cunoscut, precis) sau nedeterminat (necunoscut, vag). Se acordă cu substantivul în gen, număr și caz.
*Atenție: articolul hotărât și cel nehotărât se schimbă după caz — deci sunt, de fapt, flexibile. Articolul demonstrativ și cel posesiv la fel. Spunem „neflexibil" în comparație cu verbul, dar în practică articolul se modifică destul de mult — și exact asta îi încurcă pe mulți.
Tipurile de articol — pe rând, fără grabă
Sunt patru tipuri de articol în română. Nu le arunca pe toate în cap deodată — hai să le vedem pe fiecare cu ce face, nu doar cum se numește.
1. Articolul hotărât — îl folosești când vorbești despre ceva cunoscut, precis, deja menționat. Sună ca: -ul, -l, -le, -a, -i, -lor. „Cartea" — știm care carte. „Băiatul" — știm care băiat. Se atașează direct la substantiv, la final, ca un sufix. Ăsta e specific românei — în franceză sau engleză, articolul stă înaintea substantivului. La noi, se lipește de el.
2. Articolul nehotărât — apare când introduci ceva nou, necunoscut. Formele lui sunt: un, o, niște, unor, unor. „Am văzut un film." Nu știi ce film. E ceva nou în conversație. Simplu.
3. Articolul posesiv (genitival) — al, a, ai, ale. Apare înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui numeral. „Cartea a doi elevi." „Mașina a lui Ion." Mulți îl uită complet sau îl confundă cu pronumele. Nu e pronume — nu înlocuiește nimic, însoțește.
4. Articolul demonstrativ (adjectival) — cel, cea, cei, cele. Însoțește un adjectiv antepus sau o altă construcție. „Elevul cel harnic." „Fata cea frumoasă." Eminescu îl folosea tot timpul — și cu efect maxim.
Exemplu din text
📝 Propoziție
„Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază, / Pătrunde-n casă și în gând / Și viața-mi luminează." — Mihai Eminescu, Luceafărul
✅ Analiză
Uite cum funcționează articolul chiar și în poezie. „Viața-mi" — „viața" are articol hotărât (-a), deci e o viață precisă, a unui eu liric anume, nu orice viață. Dacă Eminescu ar fi scris „o viață-mi luminează", efectul era complet diferit — ceva vag, nesigur. Articolul hotărât ancorează sentimentul. Îl face personal, intens. Ăsta e un exemplu în care alegerea articolului nu e doar gramaticală — e stilistică.
Greșeli frecvente
❌ Greșeala: „Cartea al meu este pe masă."
✅ Corect: „Cartea mea este pe masă." — Articolul posesiv al nu se pune oricum. „Al meu" se folosește când substantivul e masculin singular: „caietul al meu" — de fapt, mai corect e „caietul meu." Articolul posesiv apare obligatoriu doar în anumite construcții: „un prieten al meu", „o colegă a mea".
❌ Greșeala: „L-am văzut pe cel băiat."
✅ Corect: „L-am văzut pe acel băiat." — Articolul demonstrativ cel însoțește un adjectiv, nu un substantiv de unul singur. „Cel băiat" nu funcționează — ai nevoie de un adjectiv între cel și substantiv: „băiatul cel înalt", sau folosești un pronume demonstrativ separat.
❌ Greșeala: „Mamei a lui i-am dat cadoul."
✅ Corect: „Mamei lui i-am dat cadoul." — Când substantivul e deja articulat hotărât și urmează un pronume posesiv, nu mai ai nevoie de articolul genitival. „Mamei lui" e suficient. „Mamei a lui" e redundant și sună forțat.
Întrebări frecvente
Cum știu dacă „cel" e articol sau pronume?
Simplu: dacă „cel" stă lângă un adjectiv și însoțește un substantiv, e articol demonstrativ. „Băiatul cel harnic" — harnic e adjectivul, cel e articol. Dacă „cel" înlocuiește un substantiv și stă singur în propoziție — „Cel care a venit e fratele meu" — atunci e pronume demonstrativ. Testul: poți pune un substantiv în locul lui? Dacă da, e pronume.
De ce articolul hotărât se atașează la sfârșit în română?
Ăsta e un specific al limbilor balcanice — albaneza și bulgara fac același lucru. Latina nu proceda așa, deci e o inovație apărută după ce româna s-a separat de latină. Nu știm exact de ce s-a întâmplat — probabil influență a limbilor vecine. Cert e că e una dintre trăsăturile care fac româna unică față de franceză, spaniolă sau italiană, unde articolul stă înaintea substantivului.
„Niște" e articol? Mi se pare ciudat.
Da, „niște" e articol nehotărât, forma de plural. „Un copil" — singular. „Niște copii" — plural. Sună a pronume nedefinit, și de aceea te derutează. Dar funcția lui e aceeași: introduce un substantiv plural nedeterminat, necunoscut, vag. „Am cumpărat niște mere" — nu știm care mere, câte mere precis. Exact ce face „un" la singular, face „niște" la plural.
Vezi și lecția video: explicația completă, pas cu pas, în 6. Substantivul – Articolul.
