DESCRIEREA UNUI PEISAJ: plan, imagini artistice și figuri de stil - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. a) Locul îl găsesc în substantivele care numesc spațiul: „lunca râului”, cu malul celălalt și câmpul de dincolo.
2. b) Momentul este numit chiar în prima propoziție: „Seara de august”. Anotimpul este vara (august), iar ora este seara, confirmată de „spre apus”.
3. c) Elementele peisajului sunt lucrurile pe care privirea le întâlnește: sălciile, apa râului, câmpul de floarea-soarelui, cerul.

Răspuns: a) lunca unui râu; b) o seară de august (vara, la apus); c) de exemplu: sălciile, apa, câmpul de floarea-soarelui, cerul.

1. Pentru fiecare enunț mă întreb cu ce simț aș percepe ce descrie textul.
2. a) „Miros dulce” se percepe cu nasul: imagine olfactivă.
3. b) „Țârâiau” arată un sunet, deci se percepe cu urechea: imagine auditivă.
4. c) Culorile „albe” și „verzi-albăstrui” se percep cu ochii: imagine vizuală.
5. d) „Se înălța încet” arată deplasarea stolului: imagine de mișcare (care este, în același timp, văzută).

Răspuns: a) olfactivă; b) auditivă; c) vizuală; d) de mișcare.

1. a) „A se furișa” este o acțiune specific omenească (sau a unei ființe care se ascunde). Ceața primește o însușire de ființă: personificare.
2. b) Lacul este pus alături de „o foaie de sticlă” prin cuvântul „ca”, pentru că amândouă sunt netede și lucioase: comparație.
3. c) „Tainică” și „aurit” sunt adjective care arată, în mod expresiv, însușirile pădurii și ale frunzișului: epitete. (Un adjectiv care doar informează, de pildă „pădurea are 2 kilometri lățime”, nu e figură de stil.)
4. d) „A povesti” este o acțiune omenească atribuită izvorului: personificare.

Răspuns: a) personificare; b) comparație; c) epitete; d) personificare.

1. Caut în fiecare text două lucruri: ce urmărește autorul (să informeze sau să impresioneze) și ce mijloace folosește.
2. Textul A dă date exacte și verificabile (altitudine, adâncime, distanță), cu un ton neutru și fără figuri de stil. Vrea să informeze: este nonliterar, potrivit pentru un ghid turistic.
3. Textul B nu dă nicio cifră. Conține personificarea „lacul dormea”, comparația „ca un ochi verde”, epitetul „încremeniți” și o imagine olfactivă („mirosea a rășină”). Vrea să te facă să vezi și să simți locul: este literar.

Răspuns: A este nonliterar (date exacte, ton neutru, scop informativ); B este literar (figuri de stil, imagini artistice, impresia privitorului).

1. Caut indiciile de distanță din fiecare propoziție: „chiar la picioarele mele”, „mai încolo”, „dincolo de mesteceni”, „departe, la orizont”.
2. Cel mai aproape este ce se află „la picioarele” privitorului: propoziția 2.
3. Urmează ce e „mai încolo”, mestecenii: propoziția 3. Propoziția 4 pornește chiar de la mesteceni („dincolo de mesteceni”), deci vine după 3.
4. Cel mai departe sunt munții „la orizont”: propoziția 1 încheie șirul.

Răspuns: Ordinea este 2, 3, 4, 1.

1. Încep cu momentul, ca să așez cititorul în peisaj: în loc de „Este toamnă”, pun anotimpul într-o imagine.
2. Pentru vii adaug epitete de culoare: „viile aurii și ruginii”.
3. Pentru râu aleg o comparație: râul „lucește ca o panglică de argint”.
4. Pentru nori aleg o personificare: norii „se plimbă agale”, adică fac o acțiune omenească.
5. Leg totul de sus în jos (cer, deal, vale) ca privirea să aibă o ordine.

Răspuns: De exemplu: „Era o după-amiază de toamnă târzie. Pe cer, câțiva nori albi se plimbau agale. Coasta era acoperită de vii aurii și ruginii, iar jos, în vale, râul lucea ca o panglică de argint.” (epitete: „aurii”, „ruginii”, „albi”; comparație: „ca o panglică de argint”; personificare: „se plimbau agale”).

1. Predicatul este „luminau”. Subiectul răspunde la întrebarea „cine (ce) luminau?”: „razele” (nominativ).
2. „Soarelui” (cu articolul genitival „ale” în față) răspunde la întrebarea „ale cui raze?” și arată posesorul razelor. Este în cazul genitiv, cu funcția de atribut substantival genitival.
3. „Coama” răspunde la întrebarea „ce luminau?” și primește direct acțiunea verbului, fără prepoziție. Este în cazul acuzativ, cu funcția de complement direct.
4. „Dealului” răspunde la întrebarea „coama cui?” (a cui coamă?). Este în cazul genitiv, cu funcția de atribut substantival genitival.
5. Elementele de peisaj: soarele, care dă lumina, și dealul, cu partea lui cea mai înaltă, „coama” (creasta, culmea).

Răspuns: „soarelui”: genitiv, atribut substantival genitival; „coama”: acuzativ, complement direct; „dealului”: genitiv, atribut substantival genitival. Numesc soarele, creasta (culmea) și dealul.

1. Introducerea: locul și momentul, într-un singur enunț care dă impresia de ansamblu.
2. Cuprinsul: aleg ordinea „de aproape spre departe”, ca să nu sar cu privirea: gardul și grădina, apoi drumul, apoi pădurea și dealurile.
3. Adaug imagini pe mai multe simțuri: vizuale (alb, sclipiri), auditive (scârțâitul zăpezii, un câine), olfactive (fumul de lemne), de mișcare (fumul care se ridică).
4. Verific figurile de stil: cel puțin un epitet, o comparație cu „ca”, o personificare.
5. Încheierea: ce simt privind tabloul. Păstrez același timp al verbelor (aici, imperfectul) de la început până la sfârșit.

Răspuns: Model: „Era o dimineață geroasă de ianuarie la marginea satului. Lângă poartă, gardul de nuiele stătea ghemuit sub zăpadă. În grădină, zăpada sclipea ca un câmp de sare sub soarele palid. Pe drumul îngust, zăpada scârțâia sub pașii rari ai trecătorilor, iar de departe se auzea lătratul unui câine. Din coșuri se ridica un fum subțire, care mirosea a lemne de fag. Mai încolo, pădurea dormea sub zăpada groasă, iar dealurile se pierdeau în ceața albăstruie. Priveam tabloul și simțeam o liniște caldă, deși afară era ger.” (Imagini: vizuale, auditive, olfactive, de mișcare. Epitete: „geroasă”, „palid”, „albăstruie”; comparație: „ca un câmp de sare”; personificări: „gardul… stătea ghemuit”, „pădurea dormea”.)