CAZUL VOCATIV, forme și virgula corectă - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. a) „Radule” este adresare directă către Radu, formă de vocativ. Se izolează prin virgulă, la începutul propoziției: „Radule, vino repede aici!”
2. b) „mamă” este adresare directă, la sfârșitul propoziției: „Te rog mult, mamă!”
3. c) „Copii” este adresare directă, la început: „Copii, jocul s-a terminat!”

Răspuns: a) „Radule, vino repede aici!”; b) „Te rog mult, mamă!”; c) „Copii, jocul s-a terminat!”

1. a) „băiat” primește terminația „-e”: „băiete”. Exemplu: „Băiete, ai grijă!”
2. b) „fetiță” primește terminația „-o”: „fetițo”. Exemplu: „Fetițo, vino încoace!”
3. c) „om” primește terminația „-ule”: „omule”. Exemplu: „Omule, ai dreptate!”

Răspuns: a) băiete; b) fetițo; c) omule. Toate sunt forme de vocativ, folosite pentru adresare directă.

1. a) „Elena” este urmată de virgulă și înseamnă adresare directă către ea: este vocativ, fără funcție sintactică.
2. b) „Elena” nu este adresare, ci arată cine a uitat ghiozdanul: cine a uitat? Elena. Este subiect, în cazul nominativ.

Răspuns: a) vocativ, fără funcție sintactică; b) nominativ, cu funcția de subiect.

1. a) „dragă prietene” e vocativ, la începutul propoziției: virgula vine după el. „Dragă prietene, mă bucur că ai venit.”
2. b) „Andreea” e vocativ, la mijlocul propoziției: virgule pe ambele laturi. „Spune-mi, te rog, Andreea, ce s-a întâmplat.”
3. c) „dragi colegi” e vocativ, la sfârșitul propoziției: virgula vine înaintea lui. „Vă mulțumesc din suflet, dragi colegi.”

Răspuns: a) „Dragă prietene, mă bucur că ai venit.”; b) „Spune-mi, te rog, Andreea, ce s-a întâmplat.”; c) „Vă mulțumesc din suflet, dragi colegi.”

1. Punem întrebarea predicatului „ai rezolvat”: cine a rezolvat? Tu (subiect neexprodus, dedus din desinența verbului „ai”, persoana a II-a singular).
2. „Ionele” nu răspunde la nicio întrebare din propoziție: nu e subiect, nu e complement, nu e atribut. E doar chemarea prin care ne adresăm lui Ion.
3. De aceea vocativul stă „în afara” structurii gramaticale a propoziției: poate fi scos fără să schimbe sensul restului („Ai rezolvat exercițiul?”) și fără să lase un loc gol de completat.

Răspuns: „Ionele” este vocativ: exprimă adresarea directă, dar nu răspunde la nicio întrebare sintactică, deci nu are funcție în propoziție.

1. a) „prieteni” primește terminația „-lor” la vocativ: „prietenilor”. Exemplu: „Prietenilor, vă mulțumesc pentru tot!”
2. b) „elevi” primește terminația „-lor”: „elevilor”. Exemplu: „Elevilor, liniște în bancă!”

Răspuns: a) prietenilor; b) elevilor. Vocativul plural se formează, de obicei, cu terminația „-lor”.

1. „Copii” este adresare directă, la începutul primei propoziții: vocativ.
2. „Ana” este adresare directă, la începutul celei de-a doua propoziții: vocativ.
3. „Domnule învățător” este adresare directă către învățător, la începutul ultimei propoziții: vocativ, format din două cuvinte.
4. Niciunul dintre cele trei nu răspunde la o întrebare sintactică din propoziția în care apare, deci niciunul nu are funcție sintactică.

Răspuns: „copii”, „Ana”, „domnule învățător”: toate sunt vocative, fără funcție sintactică.

1. Predicatul „vino” este la modul imperativ, persoana a II-a singular: cere ca cel căruia i te adresezi să facă acțiunea, deci subiectul lui este „tu” (inclus, dedus din desinență), nu „mama”.
2. „Mama” nu e subiect, ci adresare directă: colegul a inventat o întrebare sintactică acolo unde nu există una. Corect e forma de vocativ: „Mamă” (nu „mama”, care e forma de nominativ), izolată prin virgulă.
3. Propoziția corectă: „Mamă, vino repede!”

Răspuns: „Mamă” este vocativ, fără funcție sintactică; subiectul lui „vino” este inclus (tu). Corect: „Mamă, vino repede!”