DIALOGUL ÎN TEXTUL LITERAR: replici, verbe de declarație, didascalii și rolul dialogului - EXERCIȚII REZOLVATE (clasele a VI-a și a VII-a)

1. Număr rândurile care încep cu linia de dialog: sunt patru, deci patru replici.
2. Aflu cine vorbește: bunicul (replicile 1 și 3) și Tudor (replicile 2 și 4). Sunt doi vorbitori.
3. „spuse” stă înaintea primei replici, urmat de două puncte.
4. „întrebă” stă după replica a doua („– Chiar acum? întrebă Tudor.”).
5. „răspunse” întrerupe replica a treia, între virgule: în interiorul replicii. „mormăi” stă după replica a patra.

Răspuns: a) patru replici, doi vorbitori (bunicul și Tudor); b) „spuse”: înaintea replicii; „întrebă”: după replică; „răspunse”: în interiorul replicii, între virgule; „mormăi”: după replică.

1. a) Semnul exclamării, împreună cu „strigă” și „sărind în sus”, arată bucurie mare, entuziasm.
2. b) Semnul întrebării marchează o întrebare directă: directorul vrea să afle adevărul, e bănuitor.
3. c) Punctele de suspensie, repetate, arată ezitarea, încurcătura, frica de a recunoaște; verbul „bâigui” confirmă.
4. d) Semnul exclamării arată aici un ordin dat cu furie, confirmat de verbul „se răsti”.

Răspuns: a) bucurie, entuziasm; b) întrebare, bănuială; c) ezitare, jenă, teamă; d) ordin, furie. Același semn (!) poate exprima stări diferite; contextul și verbul de declarație decid.

1. Nonverbale sunt gesturile, mimica, privirile: „își îndesă mâinile în buzunare”, „Se uită lung spre ușa pivniței”.
2. Paraverbale sunt caracteristicile vocii: „cu glas subțire, tremurat” și „mai încet”.
3. Compar vorbele cu semnalele: Sorin spune că nu îi e frică, dar vocea tremură, își ascunde mâinile și îl trimite pe celălalt înainte.

Răspuns: Nonverbale: „își îndesă mâinile în buzunare”, „Se uită lung spre ușa pivniței”. Paraverbale: „cu glas subțire, tremurat”, „mai încet”. Ele contrazic vorbele personajului: Sorin se laudă că e curajos, dar de fapt îi este frică.

1. Naratorul nu spune nicăieri cum este Cezar; trebuie să deduc din ce spune el (caracterizare indirectă).
2. Replica „Eu termin orice în zece minute! Am mâini de aur, nu ca voi” arată că se laudă și își privește colegii de sus: e lăudăros, îngâmfat.
3. Replicile „Acoperișul e un moft” și „Profesorul oricum nu se uită la detalii” arată că nu își face treaba până la capăt și caută scuze: e superficial.
4. Verific și indicațiile naratorului: „se umflă în pene” și gestul „dădu el din mână” confirmă trăsăturile.

Răspuns: Cezar este lăudăros („Eu termin orice în zece minute! Am mâini de aur, nu ca voi”) și superficial („Acoperișul e un moft… Profesorul oricum nu se uită la detalii”). Trăsăturile reies indirect, din replici.

1. Mă întreb ce se schimbă în poveste după dialog: aflăm de existența hărții (o informație nouă despre trecut, adusă prin replică).
2. Personajele iau o hotărâre („mâine, la răsărit, mergem să vedem”): de aici pornește o nouă întâmplare.
3. Replica finală („nu spunem nimănui”) creează mister și anunță că pot apărea complicații.

Răspuns: Dialogul face acțiunea să înainteze: aduce o informație nouă (harta găsită în pod), duce la o hotărâre (plecarea de a doua zi) și creează suspans prin secretul pe care personajele îl păstrează.

1. a) Înaintea fiecărei replici stă numele personajului, cu majuscule, urmat de două puncte. Nu există linie de dialog și nici verbe de declarație.
2. b) Didascaliile sunt între paranteze. „(O curte de țară, dimineața…)” arată locul și timpul. „(intrând pe poartă, gâfâind)” arată mișcarea și starea lui Dobre; „(lasă rufele)” arată un gest.
3. c) Replica marcată „(în parte)” este spusă ca pentru sine sau spre public; prin convenție, Măriuca nu o aude, ci doar observă că Dobre „bombăne”.

Răspuns: a) prin numele personajului scris înaintea replicii; b) loc: „(O curte de țară, dimineața. MĂRIUCA întinde rufe.)”; gest și stare: „(intrând pe poartă, gâfâind)” sau „(lasă rufele)”; c) o replică spusă „în parte”: o află spectatorii, nu și celălalt personaj; ea dezvăluie că Dobre are ceva de ascuns.

1. Elimin liniile de dialog și verbele de declarație („întrebă”, „răspunse”): în textul dramatic nu există narator care să le spună.
2. Scriu numele vorbitorului înaintea fiecărei replici, cu majuscule, urmat de două puncte.
3. Mut gesturile și tonul descrise de narator („răscolind prin sertare”, „fără să ridice ochii din carte”, „se enervă”, „trântind sertarul”, „zâmbi”) în didascalii, între paranteze.
4. Replicile rămân neschimbate, cu semnele lor de punctuație.

Răspuns: TATA (răscolind prin sertare): Unde ai pus cheile de la mașină?
ANDRA (fără să ridice ochii din carte): Nu le-am luat eu.
TATA (enervat, trântește sertarul): Atunci cine?
ANDRA (zâmbind): Poate le-ai lăsat în haină.

1. Formulez ideea principală: dialogul îl caracterizează indirect pe Cezar.
2. Susțin cu o replică între ghilimele și numesc trăsătura pe care o arată.
3. Adaug un al doilea rol: replicile scurte ale Irinei și răspunsurile lui Cezar dau ritm și fac scena vie; Irina, prin întrebări, îl scoate la iveală.
4. Verific: un singur paragraf, citate între ghilimele, între 50 și 80 de cuvinte.

Răspuns: Model: „Dialogul are, în primul rând, rolul de a-l caracteriza indirect pe Cezar. Replica «Am mâini de aur, nu ca voi» arată că este lăudăros și își privește colegii de sus, iar scuza «Acoperișul e un moft» dezvăluie superficialitatea lui. Întrebările scurte ale Irinei scot aceste trăsături la iveală fără ca naratorul să le numească. În plus, schimbul rapid de replici face scena vie și ușor comică.” (aproximativ 65 de cuvinte)