LIMBAJUL FIGURAT: sensul figurat, figurile de stil și efectul lor - EXERCIȚII REZOLVATE (clasele a VII-a și a VIII-a)

1. Pentru fiecare pereche mă întreb: se poate întâmpla la propriu?
2. a) Ceaiul chiar se poate răci: sens propriu. O prietenie nu are temperatură: sens figurat, înseamnă „s-a slăbit, cei doi s-au îndepărtat”.
3. b) Copacul chiar are rădăcini: sens propriu. Un obicei nu are rădăcini: sens figurat, înseamnă „este foarte vechi, vine de demult”.
4. c) Lampa chiar dă lumină: sens propriu. Un copil nu luminează: sens figurat, înseamnă „cea mai mare bucurie, ființa cea mai dragă”.

Răspuns: Sens figurat: a) „Prietenia lor s-a răcit” (s-a slăbit); b) „Obiceiul are rădăcini adânci” (e foarte vechi); c) „este lumina ochilor ei” (cea mai mare bucurie).

1. Un epitet nu doar informează, ci adaugă o notă expresivă, de obicei printr-un sens figurat.
2. a) Pâinea chiar poate fi caldă: informație. O privire nu are temperatură; „caldă” sugerează blândețe: epitet.
3. b) „Albastru” spune culoarea reală a cerului. „Bolnav” atribuie cerului o stare omenească (cer cenușiu, apăsător): epitet (care personifică).
4. c) Apa chiar e rece. Cuvintele nu au temperatură; „reci” sugerează lipsă de prietenie: epitet.

Răspuns: Epitete: „privire caldă”, „cer bolnav”, „cuvinte reci”. „Pâine caldă”, „cer albastru”, „apă rece” sunt simple însușiri, cu sens propriu.

1. a) Caut o acțiune omenească atribuită naturii: „Apele plâng”. Apa nu poate plânge; personificarea transmite tristețea serii.
2. b) Caut o însușire expresivă: „clar” din „clar izvorând” arată cum curg apele, limpede și curat. Se acceptă și „cu jale”, care arată cum sună buciumul.
3. c) O imagine care se adresează auzului: „buciumul sună cu jale”.
4. d) O imagine care se adresează văzului: „stele le scapără-n cale”.

Răspuns: a) „Apele plâng”; b) „clar” (din „clar izvorând”) sau „cu jale”; c) „buciumul sună cu jale”; d) „stele le scapără-n cale”.

1. a) Despre ce se vorbește? „Frunzele”: termenul comparat. Cuvântul de legătură este „ca”. Cu ce sunt apropiate? „scrisori nedeschise”: termenul comparant.
2. Pentru metaforă elimin „ca” și numesc frunzele direct prin „scrisori”: „Frunzele, scrisori nedeschise, cădeau.”
3. b) Termenul comparat: „râul”; cuvântul de legătură: „precum”; termenul comparant: „o panglică de argint”.
4. Metafora: „Panglica de argint a râului strălucea.” Râul nu mai este „ca” o panglică; este numit panglică.

Răspuns: a) comparat: „frunzele”; legătură: „ca”; comparant: „scrisori nedeschise”. Metaforă: „Frunzele, scrisori nedeschise, cădeau.” b) comparat: „râul”; legătură: „precum”; comparant: „o panglică de argint”. Metaforă: „Panglica de argint a râului strălucea.”

1. Caut exagerările care nu pot fi luate la propriu, dar arată o trăire puternică.
2. a) și d) sunt informații exacte, posibile: nu sunt hiperbole.
3. b) Nimeni nu așteaptă o mie de ani: exagerarea arată nerăbdarea. Hiperbolă.
4. c) Un ghiozdan nu cântărește cât un munte: hiperbolă. Exagerarea este construită printr-o comparație („cât un munte”), deci cele două figuri apar împreună.
5. e) Un râs nu se aude până la capătul lumii: hiperbolă, care arată cât de puternic și de contagios era râsul.

Răspuns: Hiperbole: b), c) (hiperbolă construită prin comparație) și e). Enunțurile a) și d) au sens propriu.

1. a) Luna este numită direct „ciobăniță de stele”, fără cuvânt de legătură: metaforă. Luna „își mână turma”, o acțiune omenească: personificare.
2. b) Cuvântul „ploaia” e reluat de trei ori: repetiție. Ploaia „își spune povestea”: personificare. „ca un musafir grăbit” apropie ploaia de un om, prin „ca”: comparație.
3. c) Sunt înșirate mai multe fructe: enumerație. Merele nu pot zâmbi; „zâmbitoare” le dă o însușire omenească și sugerează că sunt rumene și îmbietoare: epitet (care personifică), nu o simplă însușire ca „mere roșii”.

Răspuns: a) metaforă („ciobăniță de stele”) și personificare („își mână turma”); b) repetiție, personificare („își spune povestea”), comparație („ca un musafir grăbit”); c) enumerație și epitet („zâmbitoare”, epitet care personifică; se acceptă și răspunsul „personificare”).

1. Personificarea: o numesc și o citez: „Toamna și-a uitat umbrela” și „plânge”. Traduc: plouă, iar frunzele cad pe bănci. Efectul: toamna devine o ființă distrată și tristă, iar parcul pare părăsit, ceea ce transmite melancolie.
2. Hiperbola: o numesc și o citez: „atât de adânc, / încât se aude cum respiră castanii”. Traduc: în oraș este o liniște foarte mare. Efectul: exagerarea face liniștea aproape palpabilă; cititorul „aude” ce în realitate nu se poate auzi.
3. Observ că „respiră castanii” este, în același timp, o personificare. O menționez, dar explic figura cerută.

Răspuns: Personificarea („Toamna și-a uitat umbrela”, „plânge”) transformă ploaia de toamnă într-o ființă distrată și tristă, iar parcul pare părăsit: strofa capătă un ton melancolic. Hiperbola („se aude cum respiră castanii”) exagerează liniștea orașului până la imposibil; cititorul simte o tăcere adâncă, aproape vie.

1. A. Caut figurile: „mâinile ca pâinea caldă” are cuvântul de legătură „ca”: comparație. „vocea ei, un râu fără grabă” numește vocea direct prin „râu”: metaforă. Se acceptă și hiperbola „în palmele ei încape toată vara”.
2. B. Numesc figura (hiperbolă), traduc sensul (bunica îi dă nepotului tot ce e mai bun în vacanță: fructe, căldură, bucurie) și arăt ce simte eul liric (iubire și recunoștință). Verific limita de cuvinte.
3. C. Înlocuiesc imaginea cu ce înseamnă ea: vocea seamănă cu un râu care curge încet, deci este liniștită și domoală.

Răspuns: A. „mâinile ca pâinea caldă”: comparație; „vocea ei, un râu fără grabă”: metaforă (sau „în palmele ei încape toată vara”: hiperbolă). B. Model: „Prin hiperbolă, eul liric sugerează că bunica îi oferă tot ce are vara mai bun: fructe, căldură, bucurie. Palmele ei devin un loc al ocrotirii, iar exagerarea arată iubirea și recunoștința nepotului.” (32 de cuvinte) C. De exemplu: „vocea ei, liniștită și domoală”.