LUMEA FICȚIONALĂ: elementele, regulile și legătura cu realitatea - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VIII-a)

1. Personajele: întreb „cine apare?”: Vlad și bunicul lui, paznicul farului.
2. Spațiul: întreb „unde?”: farul de pe malul mării (și marea, unde apare lumina).
3. Timpul: întreb „când?”: „în vara în care a împlinit doisprezece ani”, „în prima noapte”.
4. Întâmplarea: caut verbele care arată fapte: Vlad urcă treptele farului și vede o lumină verde pe apă. Lumina necunoscută poate porni acțiunea, pentru că e ceva ce trebuie lămurit.

Răspuns: Personaje: Vlad, bunicul (paznicul farului). Spațiu: farul de pe malul mării. Timp: vara în care Vlad împlinește doisprezece ani, prima noapte. Întâmplare: Vlad urcă în far și vede o lumină verde care se mișcă pe apă.

1. a) Elemente din realitate: lucruri care există și în afara textului. Bucureștiul și strada Lipscani există; anticariatul e un loc obișnuit.
2. Elemente inventate: Ilinca și bătrânul sunt personaje create de autor; cheia care deschide orice ușă veche are o putere imposibilă în realitate.
3. b) Locul este real, dar personajele și întâmplarea sunt inventate. Asta e suficient ca lumea să fie ficțională.

Răspuns: a) Din realitate: Bucureștiul, strada Lipscani (se acceptă și anticariatul). Inventate: Ilinca, bătrânul, cheia fermecată. b) Da: chiar dacă locul există, personajele și întâmplările sunt create de autor, deci fragmentul aparține unei lumi ficționale.

1. Pentru fiecare enunț mă întreb: s-ar putea întâmpla așa ceva în realitate?
2. a) Un motan poate deschide un dulap, dar nu poate vorbi: „i-a cerut, politicos” este un element fabulos.
3. b) Toate faptele sunt posibile: lume verosimilă.
4. c) Un oraș pe nori și case care se mută singure sunt imposibile: elemente fabuloase.
5. d) Scrisorile păstrate, un frate marinar: totul e posibil, deci verosimil.

Răspuns: a) element fabulos (motanul vorbește); b) verosimil; c) elemente fabuloase (orașul de pe nori, casele care se mută singure); d) verosimil.

1. Mă uit cine povestește: cineva care spune „eu” („eram”, „am găsit”) și care participă la întâmplare. Este un narator personaj.
2. Naratorul personaj face parte din lumea ficțională: el a găsit cutia, în povestire. Autorul este persoana reală care a scris textul și nu trăiește în această lume, chiar dacă naratorul vorbește la persoana I.
3. Elevul a pus o întâmplare din lumea ficțională în seama persoanei reale. Înlocuiesc „autorul” cu „naratorul”.

Răspuns: a) Elevul confundă autorul cu naratorul: întâmplarea aparține lumii ficționale, iar cel care o povestește este naratorul personaj, nu autorul. b) „Naratorul, care este și personaj, povestește că a găsit o cutie de tablă în pod, când era în clasa a patra.”

1. a) Caut regula stabilită la început: podul nu poate fi trecut după apus. Apoi caut fapta care o contrazice: Radu trece podul pe întuneric, „liniștit”, fără nicio explicație.
2. Asta face lumea incoerentă: cititorul a acceptat regula, iar textul o uită fără motiv.
3. b) Primul mod: Radu respectă regula, de exemplu pornește spre casă înainte de apus sau rămâne peste noapte pe celălalt mal.
4. Al doilea mod: excepția are un motiv anunțat în poveste, de exemplu Radu primise de la bunica lui un felinar care risipește ceața. Atunci trecerea podului devine o întâmplare importantă, nu o greșeală.

Răspuns: a) Regula „după apus, podul nu poate fi trecut” este încălcată fără motiv: Radu trece podul pe întuneric. b) De exemplu: Radu ajunge la pod înainte de apus sau rămâne pe celălalt mal; sau autorul anunță dinainte un obiect ori o întâmplare care explică excepția (felinarul care risipește ceața).

1. a) Mă întreb ce reguli a stabilit textul. Într-o fabulă, animalele vorbesc și se poartă ca oamenii; cititorul acceptă asta de la început.
2. Elevul judecă lumea ficțională după regulile realității, nu după regulile ei. Un animal care vorbește nu este o greșeală aici, ci o regulă a acestei lumi.
3. b) Incoerența ar apărea dacă textul și-ar contrazice propriile reguli sau personajele: de exemplu, vulpea, prezentată ca vicleană, i-ar da brusc corbului toată mâncarea ei, fără niciun motiv.

Răspuns: a) Elevul judecă după regulile realității. În lumea fabulei, animalele vorbesc, deci faptul că vulpea vorbește respectă regulile acestei lumi. b) De exemplu: vulpea vicleană devine dintr-odată generoasă și îi dă corbului mâncarea ei, fără ca ceva din poveste să explice schimbarea.

1. Încep cu spațiul și timpul, ca cititorul să intre repede în lume, și dau un detaliu care să le facă vii (geamurile, apa întunecată).
2. Prezint personajul și regula, ca să fie clară de la început.
3. Construiesc conflictul chiar din regulă: Mara are nevoie de lumină exact când lumina e interzisă.
4. Păstrez coerența: nu încalc regula fără motiv și nu rezolv conflictul în același fragment.

Răspuns: De exemplu: „În anul 2190, stația Abis se afla la patru mii de metri sub ape. Prin geamurile rotunde nu se vedea decât apă neagră și, uneori, câte un pește care lumina singur. Aici, regula era aceeași pentru toți: la ora 22, toate luminile se stingeau. Mara avea treisprezece ani și nu văzuse niciodată soarele. În seara aceea, a observat pe unul dintre ecrane un semnal ciudat, venit de dincolo de zidul stației. Ceasul arăta 21:58. Peste două minute, totul avea să se întunece.” Se acceptă orice fragment coerent, cu elementele cerute și cu un conflict anunțat.

1. A. Caut răspunsurile la „unde?”: „Orașul Lunaria nu avea străzi, ci canale cu apă verde”, „bărci făcute din frunze uriașe” (se acceptă și „farul”).
2. B. Mă întreb dacă totul ar fi posibil în realitate. Bărcile din frunze uriașe și felinarele care se aprind singure nu sunt: lumea conține elemente fabuloase.
3. C. Leg spațiul de atmosferă (orașul pe ape, neobișnuit), timpul de momentul special (cea mai lungă noapte, când se numără bărcile) și arăt conflictul: lipsește barca Ioanei.
4. Număr cuvintele textului meu și verific să fie între 50 și 80. Textul model are 62 de cuvinte.

Răspuns: A. „Orașul Lunaria nu avea străzi, ci canale cu apă verde”; „bărci făcute din frunze uriașe”. B. Lumea conține elemente fabuloase: felinarele se aprind singure, iar bărcile sunt făcute din frunze uriașe. C. De exemplu: „Spațiul, un oraș cu canale în loc de străzi, arată de la început că intrăm într-o lume diferită de a noastră. Timpul ales, cea mai lungă noapte a anului, este un moment special, cu un ritual al lui: felinarele se aprind, iar paznicul numără bărcile. Tocmai acum se anunță conflictul: barca Ioanei lipsește, iar cititorul vrea să afle unde a plecat fata.”