TEXTUL LITERAR, trăsături și exemple - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a V-a)

1. Mă întreb, pentru fiecare fragment, ce vrea autorul: să mă informeze, să mă învețe ce să fac sau să îmi creeze o imagine.
2. a) Dă informații reale despre brad. Scopul este să informeze, deci fragmentul este nonliterar.
3. b) Bradul „își scutură brațele” și vântul „îi șoptește povești”, adică lucruri pe care doar oamenii le fac. Aici este personificare. Apare și o comparație: „ca un uriaș trezit din somn”.
4. c) Îmi spune pas cu pas ce să fac. Este tot nonliterar, un text de tip instrucțional.
5. Fragmentul b) folosește limbaj figurat și creează o imagine, deci el este textul literar.

Răspuns: Fragmentul b). Este literar pentru că folosește figuri de stil (personificarea „își scutura brațele”, „îi șoptea povești” și comparația „ca un uriaș trezit din somn”) și urmărește să creeze o imagine, nu să dea informații.

1. Citesc textul o dată pentru înțeles, apoi a doua oară cu creionul în mână.
2. Subliniez cuvintele care se repetă sau care par încărcate de sens: „podul”, „jucăriile tatălui”, „copilăria”, „timpul”.
3. Aplic testul: dacă acopăr cuvântul „pod”, textul își pierde locul în care se petrece totul. Deci este cuvânt-cheie.
4. La fel pentru „copilăria”: fără el, gestul lui Matei nu mai înseamnă nimic special.
5. Și „timpul” este cuvânt-cheie, pentru că ultima propoziție se sprijină în întregime pe el.
6. Aleg trei dintre ele și scriu de ce: toate trimit spre aceeași idee, trecutul păstrat într-un loc.

Răspuns: De exemplu: „podul”, „copilăria”, „timpul”. Sunt cuvinte-cheie pentru că în jurul lor se construiește întregul text: podul este locul în care trecutul se păstrează, jucăriile îl leagă pe Matei de copilăria tatălui, iar timpul pare oprit acolo. Se acceptă și „jucăriile”.

1. Întâi văd care este subiectul, adică ce se întâmplă: o bunică îi pune nepotului bilețele în ghiozdan, iar el le păstrează.
2. Apoi caut cuvintele-cheie: „bilețel”, „dorul”, „păstra”. Toate trimit spre aceeași idee.
3. Mă întreb ce sentiment leagă textul: nepotul păstrează biletele pentru că îi este dor de bunica lui.
4. Formulez tema scurt, printr-un substantiv sau un grup de cuvinte, nu printr-o propoziție cu verb: „dorul de cei dragi”.
5. Verific: dacă spun „Textul vorbește despre cum un băiat păstrează bilețelele bunicii”, am formulat subiectul, nu tema.

Răspuns: Tema este dorul de cei dragi (se acceptă și „legătura dintre bunică și nepot”). Argument: cuvintele-cheie „bilețel”, „dor” și „păstra” arată că textul nu vorbește despre o călătorie, ci despre distanța dintre doi oameni apropiați.

1. Subiectul răspunde la întrebarea „ce se întâmplă în text?”. Tema răspunde la întrebarea „despre ce idee sau sentiment vorbește, de fapt, textul?”.
2. Propoziția elevului povestește întâmplarea: cine, ce a găsit, ce a făcut. Deci este subiectul.
3. Mai văd un semn clar: propoziția povestește, cu verbe („găsește”, „îngrijește”). Tema nu se formulează niciodată cu verbe.
4. Ca să ajung la temă, mă întreb ce înseamnă întâmplarea: un copil are grijă de o ființă mică și neajutorată.
5. Formulez scurt, substantival: „grija față de ființele mici” sau „iubirea de natură”.

Răspuns: Elevul a formulat subiectul, nu tema. Tema poate fi „grija față de ființele mici” sau „iubirea de natură”.

1. Rețin cele două mărci: comparația leagă două lucruri prin „ca”, „precum”, „asemenea”; personificarea dă unui lucru sau unei ființe fără grai însușiri și acțiuni omenești.
2. a) Apare „ca”, iar zăpada este pusă alături de făină. Este comparație.
3. b) Vântul „bate la fereastră” și „cere să intre”, adică face ce face un om. Este personificare.
4. c) Norii „se fugăreau”, adică fac o acțiune tipic omenească, deci este și personificare. În plus, apare „ca niște”, iar norii sunt puși alături de miei, deci este și comparație. Fragmentul conține ambele figuri de stil.
5. d) Soarele „s-a ascuns” și „a adormit”, acțiuni omenești. Este personificare.
6. Atenție la capcană: nu orice „ca” face o comparație artistică. În „a lucrat ca un profesionist” spunem doar cum a lucrat cineva.

Răspuns: a) comparație; b) personificare; c) personificare și comparație; d) personificare.

1. Fragmentul A dă informații pe care le poți verifica: când a început ploaia, cât a ținut, ce s-a întâmplat pe stradă. Scopul este să informeze.
2. Fragmentul B nu te informează despre nimic verificabil, ci îți creează o imagine și o stare. Deci B este textul literar.
3. Prima deosebire: scopul. A informează, B transmite emoție.
4. A doua deosebire: limbajul. A folosește un limbaj clar și obiectiv, B folosește limbaj figurat.
5. Figurile de stil din B: „bătea în geam cu degete subțiri” este personificare, iar „ca un copil care așteaptă să treacă cearta părinților” este comparație.

Răspuns: Literar este fragmentul B. Deosebiri: A are scop informativ, B are scop artistic; A folosește limbaj clar și obiectiv, B folosește limbaj figurat. Figuri de stil în B: personificarea „ploaia bătea în geam cu degete subțiri” și comparația „ca un copil care așteaptă să treacă cearta părinților”.

1. a) Prima trăsătură: textul folosește limbaj figurat. Exemplu: comparația „ca pe o comoară”, prin care frunzele obișnuite devin ceva prețios.
2. a) A doua trăsătură: scopul textului este artistic, nu informativ. Exemplu: ultima propoziție nu dă o informație despre frunze, ci arată ce a simțit și ce a înțeles Ana.
3. a) Aș mai putea adăuga o a treia trăsătură: lumea din text este imaginată, Ana este un personaj, nu o persoană reală despre care se relatează.
4. b) Cuvintele-cheie: „frunze” și „comoară”. Cauți cuvintele fără de care textul nu mai are același sens. Se acceptă și „iarna”, pentru că marchează schimbarea.
5. c) Cuvintele-cheie arată același lucru: ceva frumos se adună, apoi dispare. Formulez tema scurt și substantival: „trecerea timpului”.
6. c) Verific să nu confund tema cu subiectul. Subiectul ar fi „o fată adună frunze toamna și iarna nu le mai găsește”.

Răspuns: a) Limbaj figurat (comparația „ca pe o comoară”) și scop artistic (finalul transmite o emoție și o descoperire, nu o informație); b) „frunze” și „comoară” (se acceptă și „iarna”); c) tema este trecerea timpului (se acceptă și „pierderea”).

1. Păstrez ideea de bază, altfel schimb textul, nu îl transform: este dimineață, e ceață, drumul nu se vede.
2. Adaug o comparație pentru ceață: „ca o pătură groasă de lână”.
3. Adaug o personificare: ceața „se așezase” peste vale și „înghițise” drumul, adică face ce face o ființă.
4. Scriu varianta literară: „Dimineața, ceața se așezase peste vale ca o pătură groasă de lână și înghițise drumul spre sat.”
5. Explic ce am schimbat: am scos informația precisă („vizibilitatea era redusă”) și am pus în locul ei imagini. S-a schimbat scopul textului: nu mai informează, ci creează o stare.

Răspuns: De exemplu: „Dimineața, ceața se așezase peste vale ca o pătură groasă de lână și înghițise drumul spre sat.” Am înlocuit informația obiectivă cu imagini, folosind comparația „ca o pătură groasă de lână” și personificarea „se așezase”, „înghițise”. Se acceptă orice variantă care păstrează ideea și conține cele două figuri de stil.