TIPURI DE PROPOZIȚII explicate cu exemple - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a V-a)

1. Îmi pun o singură întrebare la fiecare: propoziția spune ceva, întreabă ceva sau cere ceva?
2. a) Spune ceva, transmite o informație, deci este enunțiativă.
3. b) Întreabă ceva și se termină cu semnul întrebării, deci este interogativă.
4. c) Cere ceva. Verbul „deschideți” este la modul imperativ, deci propoziția este imperativă.
5. d) Transmite o informație despre vreme, deci este enunțiativă.
6. e) Cere să nu faci ceva. Verbul „uita” este la modul imperativ, deci propoziția este imperativă.

Răspuns: a) enunțiativă; b) interogativă; c) imperativă; d) enunțiativă; e) imperativă.

1. a) Propoziția pune o întrebare, deci este interogativă și primește semnul întrebării: „Câți elevi sunt în clasa ta?”
2. b) Propoziția transmite o informație, pe ton obișnuit. Este enunțiativă neexclamativă și primește punct: „Astăzi este o zi însorită.”
3. c) Propoziția cere ceva, apăsat. Este imperativă și primește semnul exclamării: „Vino imediat acasă!”
4. d) Propoziția exprimă admirație. Este enunțiativă după scop și exclamativă după ton, deci primește semnul exclamării: „Ce bine ai rezolvat exercițiul!”

Răspuns: a) semnul întrebării; b) punct; c) semnul exclamării; d) semnul exclamării.

1. Merg mereu în aceeași ordine: întâi scopul, apoi tonul, apoi afirmativ sau negativ.
2. a) Transmite o informație, deci enunțiativă. Se termină cu punct, deci neexclamativă. Conține „nu”, deci negativă.
3. b) Pune o întrebare, deci interogativă. Se termină cu semnul întrebării, deci neexclamativă. Nu are negație, deci afirmativă.
4. c) Transmite o constatare, nu cere nimic, deci enunțiativă. Se termină cu semnul exclamării, deci exclamativă. Nu are negație, deci afirmativă.
5. d) Cere să nu faci ceva, deci imperativă. Se termină cu semnul exclamării, deci exclamativă. Conține „nu”, deci negativă.

Răspuns: a) enunțiativă, neexclamativă, negativă; b) interogativă, neexclamativă, afirmativă; c) enunțiativă, exclamativă, afirmativă; d) imperativă, exclamativă, negativă.

1. a) Ca să obțin o întrebare, păstrez cuvintele și schimb intonația, iar la sfârșit pun semnul întrebării: „Andrei a citit povestea?”
2. b) Ca să obțin o propoziție negativă, adaug „nu” înaintea verbului: „Andrei nu a citit povestea.”
3. c) Ca să obțin o propoziție imperativă, pun verbul la modul imperativ și mă adresez direct: „Citește povestea, Andrei!”
4. d) Ca să obțin o propoziție exclamativă, adaug o notă de emoție și semnul exclamării: „Ce repede a citit Andrei povestea!”
5. Verific la final că fiecare propoziție are semnul de punctuație potrivit tipului ei.

Răspuns: a) „Andrei a citit povestea?”; b) „Andrei nu a citit povestea.”; c) „Citește povestea, Andrei!”; d) „Ce repede a citit Andrei povestea!”. Se acceptă și alte variante corecte.

1. Caut cuvintele cu sens negativ: „nu”, „nici”, „niciodată”, „nimeni”, „nimic”.
2. a) Are „nimeni” și „nu”, deci este negativă. În română, cele două negații merg împreună și nu se anulează. Varianta afirmativă: „Toți au răspuns la întrebare.”
3. b) Nu are niciun cuvânt negativ, deci este afirmativă. Varianta negativă: „Nu am înțeles exercițiul.”
4. c) Are „nu” și „niciodată”, deci este negativă. Varianta afirmativă: „Am văzut deja marea.”
5. d) Nu are negație, deci este afirmativă. Varianta negativă: „Nu veni la antrenament!”

Răspuns: a) negativă, „Toți au răspuns la întrebare.”; b) afirmativă, „Nu am înțeles exercițiul.”; c) negativă, „Am văzut deja marea.”; d) afirmativă, „Nu veni la antrenament!”.

1. Regula: propoziția simplă are doar predicatul, singur sau împreună cu subiectul. Dacă mai apare orice altă parte de propoziție, este dezvoltată.
2. a) Are subiectul „ploaia” și predicatul „s-a oprit”. Nimic în plus, deci este simplă.
3. b) Are subiectul „bunica”, predicatul „a copt”, dar și „o plăcintă” și „cu mere”, deci este dezvoltată.
4. c) Are numai predicatul „ninge”, fără subiect. Este tot o propoziție simplă.
5. d) Are subiectul „copii”, predicatul „au plecat”, dar și „cei doi”, „repede” și „spre casă”, deci este dezvoltată.

Răspuns: a) simplă; b) dezvoltată; c) simplă; d) dezvoltată.

1. Semnul exclamării arată tonul rostirii, nu scopul comunicării. Deci nu mă uit la semn, ci întreb: propoziția cere ceva de la cineva?
2. a) Nu cere nimănui nimic, ci transmite admirația vorbitorului. Este enunțiativă după scop și exclamativă după ton.
3. b) Cere ceva, printr-o rugăminte, iar verbul „închide” este la modul imperativ. Este imperativă după scop și exclamativă după ton.
4. c) Transmite o informație, rostită cu bucurie. Este enunțiativă după scop și exclamativă după ton.
5. d) Cere să nu faci ceva. Este imperativă după scop, exclamativă după ton și, în plus, negativă.
6. Concluzia: imperativă este doar propoziția prin care ceri ceva, nu orice propoziție cu semnul exclamării.

Răspuns: a) enunțiativă (exclamativă după ton); b) imperativă; c) enunțiativă (exclamativă după ton); d) imperativă, negativă.

1. Împart textul în propoziții după criteriul predicatului: caut fiecare verb la mod personal, fiindcă o propoziție are un singur predicat. Ies șase propoziții.
2. 1. „Sâmbătă dimineață am plecat la bibliotecă.”: transmite o informație, ton obișnuit, fără negație. Enunțiativă, neexclamativă, afirmativă.
3. 2. „Ai fost vreodată acolo?”: pune o întrebare, ton obișnuit, fără negație. Interogativă, neexclamativă, afirmativă.
4. 3. „Ce liniște e între rafturi!”: nu cere nimic, ci exprimă o constatare cu emoție. Enunțiativă, exclamativă, afirmativă.
5. 4. „Nu am găsit cartea căutată.”: transmite o informație, ton obișnuit, are „nu”. Enunțiativă, neexclamativă, negativă.
6. 5. „Întreabă-l pe bibliotecar!”: cere ceva, verbul este la modul imperativ, tonul este apăsat. Imperativă, exclamativă, afirmativă.
7. 6. „Domnul de la ghișeu mi-a promis o veste bună.”: transmite o informație, ton obișnuit, fără negație. Enunțiativă, neexclamativă, afirmativă.

Răspuns: 1. enunțiativă, neexclamativă, afirmativă; 2. interogativă, neexclamativă, afirmativă; 3. enunțiativă, exclamativă, afirmativă; 4. enunțiativă, neexclamativă, negativă; 5. imperativă, exclamativă, afirmativă; 6. enunțiativă, neexclamativă, afirmativă.