PERFORMAREA ACTELOR DE LIMBAJ, act eficient sau ineficient - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VI-a)

1. Pentru fiecare replică mă întreb ce vrea să obțină vorbitorul de la celălalt.
2. a) Vorbitorul vrea ca celălalt să nu alunece: atenționează. „Ai grijă” este semnalul.
3. b) Vorbitorul îi spune celuilalt că a greșit și e supărat; „iar” arată că nu e prima dată: reproșează.
4. c) „Te rog” arată o rugăminte.
5. d) Vorbitorul anunță o urmare neplăcută dacă celălalt repetă fapta: amenință.
6. e) Vorbitorul se angajează să facă ceva în viitor („sigur”): promite.

Răspuns: a) a atenționa; b) a reproșa; c) a ruga; d) a amenința; e) a promite.

1. a) Verbul care introduce replica și arată cum vorbește Mara este „șopti”.
2. b) „Te rog” arată rugămintea, iar „nu” arată că îi cere celuilalt să nu facă ceva.
3. c) Elementul paraverbal ține de voce: Mara vorbește în șoaptă, adică foarte încet.
4. d) Elementele nonverbale țin de corp: degetul dus la buze și mâna care arată spre bebeluș.

Răspuns: a) „șopti”; b) „te rog”, „nu”; c) vocea foarte încetă (șoapta); d) degetul la buze, gestul de a arăta spre bebeluș.

1. Compar de fiecare dată intenția vorbitorului cu efectul asupra celuilalt.
2. a) Intenția: geamul să fie închis. Efectul: geamul este închis. Eficient.
3. b) Intenția: elevii să se grăbească. Efectul: elevii nu reacționează. Ineficient.
4. c) Intenția: să primească ajutor. Efectul: Radu o ajută. Eficient.
5. d) Intenția: încurajare. Efectul: colega se simte luată în râs. Ineficient, pentru că mesajul a fost înțeles altfel decât a vrut vorbitoarea.

Răspuns: Eficiente: a) și c). Ineficiente: b) și d).

1. Cuvintele sunt identice, deci diferența o fac elementele paraverbale și nonverbale și situația.
2. A. Fața încruntată, vocea ridicată și gestul spre covorul murdar arată nemulțumirea: mama îi reproșează copilului.
3. B. Zâmbetul și ajutorul dat arată că bunicul nu e supărat. El constată, în glumă, ce s-a întâmplat: intenția este să informeze, pe un ton prietenos, fără reproș.
4. Concluzie: același enunț poate realiza acte de limbaj diferite. Intenția nu se citește doar din cuvinte.

Răspuns: A. reproș (tonul ridicat, fața încruntată, gestul spre covor); B. constatare prietenoasă, fără reproș (zâmbetul, gestul de ajutor).

1. a) Tânărul vrea ca Goe să nu mai scoată capul pe fereastră, ca să nu pățească ceva: intenția este de a-l atenționa (avertiza).
2. b) Mijloacele: cuvântul „Nu!” și formula „nu e voie”, care exprimă interdicția; apelativul „mititelule”, prietenos; gestul nonverbal: „și-l trage puțin înapoi”.
3. c) Goe nu ascultă: răspunde jignitor („urâtule”), se smucește și scoate iar capul. Efectul este opus intenției, deci actul este ineficient. Urmarea arată că avertismentul era întemeiat: pălăria lui Goe zboară.

Răspuns: a) să-l atenționeze; b) „Nu!”, „nu e voie”, apelativul „mititelule”, gestul de a-l trage înapoi; c) ineficient: Goe îl jignește și scoate iar capul, iar pălăria îi zboară.

1. a) Cererea este politicoasă, dar tatăl este ocupat cu altceva: moment prost ales.
2. b) Ela vrea ca locul să se elibereze, dar tonul răstit transformă cererea într-un ordin jignitor: ton nepotrivit.
3. c) Indicațiile nu spun nimic precis („acolo”, „pe-acolo”), deci turistul nu are cum să le urmeze: formulare neclară.
4. d) Sora nici nu a auzit rugămintea: interlocutorul nu ascultă.

Răspuns: a) moment prost ales; b) ton nepotrivit; c) formulare neclară; d) interlocutorul nu ascultă.

1. a) Intenția era ca, în sală, să fie liniște. Formularea „Taci odată” sună a ordin, iar tonul este iritat. Colegul se simte jignit și reacționează opus: actul este ineficient din cauza tonului și a cuvintelor.
2. b) Păstrez intenția, dar schimb mijloacele: adaug „te rog”, explic motivul, vorbesc încet și prietenos: „Te rog să vorbești puțin mai încet, am un test mâine și încerc să învăț.”
3. Mijloacele schimbate: formula de politețe „te rog”; cererea atenuată („puțin mai încet” în loc de „taci”); motivul spus clar; tonul calm, în șoaptă, potrivit într-o sală de lectură.
4. Verific: un coleg căruia i se vorbește politicos și înțelege motivul are toate motivele să coopereze, deci efectul se apropie de intenție.

Răspuns: a) Ordinul „Taci odată” și tonul iritat l-au jignit pe coleg, care a făcut opusul. b) De exemplu: „Te rog să vorbești puțin mai încet, am un test mâine și încerc să învăț.”, spus încet și calm: am adăugat „te rog”, am atenuat cererea, am explicat motivul și am schimbat tonul.

1. A. Replica 1: Victor se angajează să returneze mingea, „îți promit”: a promite. Replica 2: Matei îi amintește că nu s-a ținut de cuvânt: a reproșa. Replica 3: Victor încearcă să-l facă să aibă din nou încredere („crede-mă!”): a ruga, a convinge. Replica 4: Matei acceptă, dar pune o condiție: acceptă, cu o atenționare („e ultima dată”).
2. B. Verbe de declarație: „spuse”, „răspunse”, „insistă”, „zise” (oricare două). Gesturi: „ridicând din umeri”, „punându-i mâna pe umăr” sau zâmbetul lui Matei.
3. C. Intenția lui Victor era ca Matei să-l creadă și să-i lase mingea. La prima replică, Matei nu îl crede, pentru că a mai fost păcălit. După insistență și gestul prietenos, Matei acceptă. Promisiunea este, până la urmă, eficientă, dar abia după a doua încercare.

Răspuns: A. a promite; a reproșa; a ruga (a convinge); a accepta cu o atenționare. B. De exemplu: „spuse”, „răspunse”; gestul „punându-i mâna pe umăr”. C. Eficientă, dar abia după insistență: la început Matei nu l-a crezut.