COMENTAREA UNUI TEXT: pasaje, figuri de stil și descrierea unei emoții - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VII-a)

1. Mă întreb pentru fiecare răspuns: spune doar ce se întâmplă, doar numește figuri sau explică și efectul lor?
2. a) Povestește din nou întâmplarea, fără să explice nimic despre felul în care e scrisă: este un rezumat.
3. b) Numește corect figurile („Curtea dormea” este personificare, „ca un pârâș” este comparație), dar nu spune ce rol au: este doar o listă.
4. c) Numește figura, o citează și arată ce simte personajul (teama de a fi prins): este comentariu.

Răspuns: Comentariul este c), pentru că leagă procedeul (comparația citată) de emoția transmisă. a) este rezumat, b) este o simplă enumerare de figuri.

1. Caut în fiecare fragment gesturi, detalii de cadru și ritmul frazei, pentru că emoția nu e numită direct.
2. a) Gesturile „a sărit în sus” și „l-a strâns la piept” arată o bucurie mare, spontană.
3. b) Ușa care se închide „singură” și întunericul total („niciun bec”) creează o atmosferă de neliniște; propozițiile sunt scurte, ca respirația cuiva speriat.
4. c) Obiectul păstrat („aceeași cană”), legătura cu bunica și trecerea timpului („au trecut mulți ani”) sugerează duioșia amintirii, nostalgia.

Răspuns: a) bucurie: „a sărit în sus”, „l-a strâns la piept”; b) teamă, neliniște: „s-a închis singură”, „nu mai ardea niciun bec”; c) nostalgie, duioșie: „aceeași cană”, „pe care bunica o adusese”, „au trecut mulți ani”.

1. Caut figurile de stil care contribuie la emoția pasajului: singurătatea și apăsarea.
2. „Ploaia bătea în geam cu degete reci”: ploii i se atribuie gesturi omenești, deci este personificare; „reci” este epitet. Ploaia pare cineva care cere să intre, iar frigul ei trece în starea personajului.
3. „ceasul vechi număra secundele”: tot personificare; „una câte una, una câte una” este repetiție. Repetiția încetinește ritmul și face timpul să pară că nu mai trece.
4. „ca un nasture uitat într-un sertar”: comparație. Un obiect mărunt, uitat, arată cât de neînsemnat și de singur se simte personajul.

Răspuns: 1. Personificarea „Ploaia bătea în geam cu degete reci” face ploaia să pară o prezență rece care aduce frig și în suflet. 2. Repetiția „una câte una, una câte una” încetinește ritmul și sugerează așteptarea apăsătoare. 3. Comparația „ca un nasture uitat într-un sertar” exprimă sentimentul de singurătate și de neînsemnătate.

1. Elimin cuvântul care numește emoția („supărat”, „frică”, „m-am bucurat”).
2. Caut pentru fiecare emoție un gest sau o reacție a corpului și, unde se potrivește, un detaliu din jur.
3. a) Supărarea: ușa trântită, tăcerea, refuzul de a privi. b) Frica: pași grăbiți, respirație oprită, inima. c) Bucuria: mișcare, grabă, un detaliu vizual al zăpezii.

Răspuns: De exemplu: a) „Am trântit ușa camerei și toată seara nu i-am răspuns fratelui meu, oricât a bătut.” b) „Treceam pe lângă gardul vecinilor ținându-mi respirația, iar la primul lătrat am luat-o la fugă.” c) „Am lipit nasul de geam: fulgii mari acopereau deja mașinile, iar eu îmi căutam căciula prin toate sertarele.” Se acceptă orice formulări care nu numesc emoția.

1. Stabilesc situația personajului: vestea mutării, deci despărțirea de locurile dragi. Emoția probabilă: tristețea.
2. Caut detaliile din natură: apa „încet, cenușie” (culoare ștearsă, mișcare lentă), sălciile cu crengile lăsate, comparate cu „oameni obosiți”, barca „legată, fără vâsle”.
3. Leg fiecare detaliu de personaj: culoarea ștearsă și ritmul lent corespund tristeții; comparația cu oamenii obosiți arată apăsarea; barca fără vâsle sugerează neputința de a schimba ceva.

Răspuns: Natura preia tristețea lui Matei: apa „cenușie”, care curge „încet”, are culoarea și ritmul unei stări abătute. Comparația „ca niște oameni obosiți” face sălciile să pară la fel de apăsate ca băiatul. Barca legată, „fără vâsle”, sugerează că Matei nu poate schimba hotărârea familiei.

1. a) Locuțiunea verbală „și-mi aduc aminte” și evocarea unor „vremi” și „oameni” care „mai erau” arată că naratorul privește înapoi, cu drag, spre copilărie: nostalgia.
2. b) Mărcile persoanei I: verbele „stau”, „începusem”, pronumele „-mi” din „și-mi aduc aminte”, cuvântul „mei” din „părinților mei”. Satul este caracterizat prin epitetele „mare și vesel”.
3. c) „drăgăliță-Doamne” este o expresie afectivă din vorbirea populară. Mă întreb ce adaugă: căldură și duioșie, ca și cum naratorul ar zâmbi amintindu-și cât de mic era.

Răspuns: a) Nostalgia, duioșia amintirii copilăriei. b) Prezența naratorului: „stau”, „și-mi aduc aminte”, „părinților mei”; satul: „sat mare și vesel”. c) Expresia „drăgăliță-Doamne” dă pasajului un ton cald, de vorbire spontană, și arată afecțiunea naratorului pentru copilul care a fost.

1. Problema 1: primele două enunțuri repovestesc ce face Matei. Este rezumat, nu comentariu.
2. Problema 2: figurile sunt doar numite („o comparație și epitete”), fără citat și fără efect.
3. Problema 3: aprecierea „foarte frumos și emoționant” este vagă; nu spune ce emoție transmite pasajul și prin ce.
4. Rescriu: numesc emoția, aleg două procedee, le citez, explic efectul fiecăruia și închei cu sensul pasajului. Număr cuvintele cu atenție.

Răspuns: Model: „Pasajul transmite tristețea lui Matei, care află că trebuie să se despartă de locurile dragi. Emoția nu este numită, ci proiectată asupra naturii. Epitetul «cenușie» și ritmul lent al apei redau starea lui abătută. Comparația sălciilor cu «niște oameni obosiți» face peisajul să poarte aceeași povară ca băiatul. Barca «fără vâsle» sugerează neputința lui de a schimba ceva.” (aproximativ 60 de cuvinte)

1. A. Caut figurile: „merele dorm” atribuie fructelor o acțiune omenească, deci personificare; „ca un câine bătrân” are cuvântul de legătură „ca”, deci comparație; „casei goale” conține epitetul „goale”. Oricare două sunt corecte.
2. B. Eul liric apare prin pronumele „eu” și verbul „aștept”, la persoana I. „Pașii care nu mai vin” arată că cel așteptat nu mai vine: singurătate și dor.
3. C. Leg imaginile de final: totul în livadă se stinge și adoarme, apoi vântul se așază la ușa unei case „goale”. Natura pregătește, pas cu pas, golul din sufletul eului liric.
4. Aleg o figură pe care o comentez pe larg (comparația cu „un câine bătrân”) și închei cu legătura dintre peisaj și emoție. Verific: un paragraf, citate între ghilimele, 50-100 de cuvinte.

Răspuns: A. De exemplu: personificarea „merele dorm”; comparația „ca un câine bătrân”; epitetul „goale”. B. Singurătatea și dorul celui care așteaptă pe cineva care nu mai vine. C. Model: „Versurile pornesc de la imagini ale sfârșitului: toamna «a stins lămpile», iar merele «dorm», deci viața din livadă se oprește. Comparația vântului cu «un câine bătrân» care se culcă la ușă sugerează fidelitatea și așteptarea răbdătoare, dar și oboseala. Ușa este a unei case «goale», iar golul din natură trece în sufletul eului liric. Astfel, finalul «pașii care nu mai vin» exprimă firesc singurătatea și dorul.” (aproximativ 70 de cuvinte)