INTERVIUL: structură, tipuri de întrebări și cum se redactează - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VII-a)

1. a) Dialogul nu face un text literar. Interviul transmite informații reale despre persoane reale: este text nonliterar. Fals.
2. b) Intervievatorul pune întrebările și conduce discuția. Adevărat.
3. c) Rolurile sunt fixe: unul întreabă, celălalt răspunde. Fals.
4. d) Introducerea spune cine este invitatul și de ce merită ascultat. Adevărat.
5. e) Reporterul transcrie ce a spus invitatul, fără să schimbe sensul. Fals.

Răspuns: a) F: interviul este un text nonliterar; b) A; c) F: rolurile sunt fixe; d) A; e) F: informațiile sunt reale, spuse de intervievat.

1. a) Persoana marcată „Reporter” pune întrebările: este intervievatorul. Ion Dumitru răspunde: este intervievatul.
2. b) Caut informațiile din răspunsuri: a devenit pădurar urmându-și tatăl și după școala de silvicultură; partea cea mai grea a meseriei este iarna, când duce hrană animalelor prin zăpadă.

Răspuns: a) intervievator: reporterul; intervievat: pădurarul Ion Dumitru; b) de exemplu: a învățat meseria de la tatăl său și a urmat școala de silvicultură; cea mai grea parte este iarna, când duce hrană animalelor prin zăpada mare.

1. Mă întreb dacă la întrebare se poate răspunde cu „da”, „nu” sau cu o variantă din cele propuse. Dacă da, este închisă.
2. a) și e) se pot rezolva cu „da” sau „nu”: închise.
3. c) oferă două variante („păsări sau peisaje”): închisă.
4. b), d), f) încep cu „Ce”, „De ce”, „Cum” și cer o explicație sau o descriere: deschise.

Răspuns: Deschise: b), d), f). Închise: a), c), e).

1. O întrebare deschisă începe, de obicei, cu „Cum”, „De ce”, „Ce” sau „Care” și cere o explicație.
2. a) În loc de „V-a plăcut…?” întreb ce anume i-a plăcut sau cum a fost: „Ce v-a plăcut cel mai mult când ați predat la sat?”
3. b) În loc de „A fost greu…?” întreb cum a trăit experiența: „Cum v-ați simțit la primul maraton?” sau „Care a fost momentul cel mai greu?”
4. c) În loc de „Citiți mult?” întreb despre obiceiul lui: „Ce fel de cărți vă plac cel mai mult?” Verific să rămână o singură idee.

Răspuns: Exemple: a) „Ce v-a plăcut cel mai mult când ați predat la sat?”; b) „Care a fost momentul cel mai greu la primul maraton?”; c) „Ce fel de cărți vă plac cel mai mult?”

1. a) Conține trei întrebări într-una singură; invitatul va răspunde doar la una. O împart în trei întrebări separate.
2. b) Sugerează răspunsul („Nu-i așa că…”) și conține părerea reporterului („cea mai grea din lume”). O fac neutră.
3. c) Tonul este familiar și nepoliticos („Zi-ne”, „ai”) față de un adult, iar „abia acum” sună a reproș. Folosesc „dumneavoastră” și o formulare politicoasă.
4. d) Este prea vagă: nu se știe la ce se referă „asta”. Numesc tema precis.

Răspuns: a) întrebare triplă: „Cum ați început să cântați?” (celelalte, separat); b) sugerează răspunsul: „Ce vi se pare cel mai greu în meseria de medic?”; c) nepoliticoasă: „Ce v-a determinat să veniți să vă întâlniți cu elevii noștri?”; d) vagă: „Ce credeți despre obiceiul copiilor de a citi pe telefon?”

1. Încep cu întrebările care îl prezintă pe invitat, în ordinea vieții lui: întâi cum a ajuns la baschet, în copilărie (4), apoi de când antrenează echipa școlii (2).
2. Continui cu subiectul particular, de actualitate: pregătirea pentru finală (3).
3. Închei cu o întrebare orientată spre cititori, potrivită pentru final: sfatul pentru elevi (1).

Răspuns: (4), (2), (3), (1).

1. Introducerea nu conține încă întrebări: îi prezintă cititorului pe invitată.
2. Spun cine este (nume, clasă), de ce merită ascultată (premiul, pasiunea neobișnuită) și unde a avut loc discuția.
3. Păstrez un ton obiectiv, fără exagerări de tipul „cea mai genială elevă”; aprecierea reiese din fapte.

Răspuns: Exemplu: „Maria Pavel este elevă în clasa a VIII-a și a câștigat locul I la etapa județeană a olimpiadei de astronomie. Pasiunea ei pentru cer nu se oprește la teorie: își construiește singură telescoape din piese recuperate. Am stat de vorbă cu ea în laboratorul de fizică, după ore, despre stele, răbdare și planurile ei de viitor.”

1. Titlul: aleg o frază importantă din răspunsurile invitatei, între ghilimele.
2. Introducerea: prezint invitata și împrejurarea discuției.
3. Corpul: ordonez întrebările de la general la particular (de când lucrează în bibliotecă, ce citesc elevii, ce carte recomandă). Fiecare replică pe rând nou, cu linia de dialog și cu numele vorbitorului; formulez politicos, cu „dumneavoastră”.
4. Încheierea: o întrebare-sfat pentru cititori și mulțumirile reporterului.

Răspuns: Exemplu:
„«Fiecare carte își așteaptă cititorul»
Doamna Doina Marin este bibliotecara școlii noastre de doisprezece ani. Am vizitat-o într-o pauză mare, printre rafturile pline.
– Reporter: Cum ați ajuns să lucrați într-o bibliotecă?
– Doina Marin: Am iubit cărțile de mică, iar după facultate am vrut să le fiu aproape în fiecare zi.
– Reporter: Ce cărți împrumută cel mai des elevii?
– Doina Marin: Romanele de aventuri și cărțile cu enigme. Cei mici caută mult benzile desenate.
– Reporter: De ce credeți că unii elevi citesc tot mai puțin?
– Doina Marin: Au multe lucruri care le cer atenția. De aceea încerc să le recomand cărți potrivite cu pasiunile lor.
– Reporter: Ce sfat le dați celor care încă nu și-au găsit cartea preferată?
– Doina Marin: Să nu renunțe după prima încercare. Fiecare carte își așteaptă cititorul.
– Reporter: Vă mulțumim și vă așteptăm cu recomandări în numărul viitor!”