COMPLETIVA PREPOZIȚIONALĂ: prepoziția cerută de regent și cum o recunoști - EXERCIȚII REZOLVATE (clasa a VIII-a)

1. a) Verbul „a se obișnui” cere prepoziția „cu”. Ne-am obișnuit cu ce? „cu ce mâncăm la cantină”. Regentul: „ne-am obișnuit”.
2. b) Verbul „a se teme” cere prepoziția „de”. Se teme de ce? „de ceea ce va spune antrenorul”. Regentul: „se teme”.
3. c) Verbul „a discuta” se construiește aici cu „despre”. Am discutat despre cine? „despre cine va fi căpitanul echipei”. Regentul: „am discutat”.
4. d) Verbul „a se baza” cere prepoziția „pe”. Mă bazez pe cine? „pe cine mi-a promis ajutorul”. Regentul: „mă bazez”.

Răspuns: a) CP „cu ce mâncăm la cantină”, regent „ne-am obișnuit”, întrebarea „cu ce?”; b) CP „de ceea ce va spune antrenorul”, regent „se teme”, „de ce?”; c) CP „despre cine va fi căpitanul echipei”, regent „am discutat”, „despre cine?”; d) CP „pe cine mi-a promis ajutorul”, regent „mă bazez”, „pe cine?”.

1. a) „ce” ține locul unui lucru și este precedat de „la”: pronume relativ, cu prepoziția „la”.
2. b) „cum” arată felul în care a reușit și este precedat de „de”: adverb relativ, cu prepoziția „de”.
3. c) „orice” ține locul unui lucru oarecare și este precedat de „de”: pronume nehotărât, cu prepoziția „de”.
4. d) „că” doar leagă propozițiile: conjuncție subordonatoare. Nu există prepoziție în frază, dar verbul „a se bucura” o cere (mă bucur de ce?). Prepoziția a dispărut în fața conjuncției, iar subordonata rămâne completivă prepozițională.

Răspuns: a) „ce”, pronume relativ, prepoziția „la”; b) „cum”, adverb relativ, prepoziția „de”; c) „orice”, pronume nehotărât, prepoziția „de”; d) „că”, conjuncție subordonatoare, fără prepoziție.

1. Păstrez prepoziția cerută de regent și pun după ea un pronume relativ urmat de un verb.
2. a) „la cadourile de Crăciun” devine „la ce voi dărui de Crăciun”: „Mă gândesc la ce voi dărui de Crăciun.”
3. b) „despre câștigătorul concursului” = despre persoana care a câștigat: „Toată școala vorbește despre cine a câștigat concursul.”
4. c) Regentul este adjectivul „mândru”, care cere „de”: „Sunt mândru de ceea ce am realizat.” Merge și cu conjuncție, fără prepoziție: „Sunt mândru că am reușit.”

Răspuns: a) „Mă gândesc la ce voi dărui de Crăciun.” b) „Toată școala vorbește despre cine a câștigat concursul.” c) „Sunt mândru de ceea ce am realizat.” (sau „Sunt mândru că am reușit.”)

1. Înlocuiesc subordonata cu „ceva” sau „cineva” și văd dacă verbul cere o prepoziție.
2. a) „Am aflat ceva.”: nicio prepoziție. Ce am aflat? Completivă directă.
3. b) „M-am mirat de ceva.”: prepoziția „de” este cerută de verb. Completivă prepozițională.
4. c) „Caut pe cineva.”: aici „pe” este doar semnul complementului direct pentru persoane (îl caut pe Ion = îl caut); întrebarea este „pe cine caut?”, a complementului direct. Completivă directă, reluată prin „îl”.
5. d) „Contez pe cineva.”: verbul „a conta” cere prepoziția „pe” (nu poți spune „contez cineva”). Completivă prepozițională.

Răspuns: a) completivă directă; b) completivă prepozițională; c) completivă directă; d) completivă prepozițională.

1. Completiva indirectă răspunde la „cui?”, fără prepoziție. Completiva prepozițională are o prepoziție cerută de regent.
2. a) Verbul „a se supăra” cere „pe”: m-am supărat pe cine? Completivă prepozițională.
3. b) Am zâmbit cui? Întrebarea dativului: completivă indirectă.
4. c) Verbul „a se ocupa” cere „de”: se ocupă de ce? Completivă prepozițională.
5. d) Dau sfaturi cui? „oricui mi le cere”: completivă indirectă.

Răspuns: a) completivă prepozițională; b) completivă indirectă; c) completivă prepozițională; d) completivă indirectă.

1. Caut cuvântul care cere prepoziția: poate fi un verb sau un adjectiv.
2. a) Sigură de ce? „că am închis ușa”. Prepoziția „de” dispare în fața lui „că”. Regentul: adjectivul „sigură”.
3. b) Mândră de ce? „de ceea ce realizase”. Regentul: adjectivul „mândră” (în predicatul nominal „era mândră”).
4. c) Atent la ce? „la ce spune profesorul”. Regentul: adjectivul „atent”.
5. d) S-au interesat de ce? „de cum funcționează robotul”. Regentul: verbul „s-au interesat”.

Răspuns: a) „sigură”, adjectiv; b) „mândră”, adjectiv; c) „atent”, adjectiv; d) „s-au interesat”, verb.

1. a) Aleg un verb care cere „la”: „a se uita la”. „Mă uit la ce desenează sora mea.” Mă uit la ce?
2. b) Aleg un adjectiv care cere „de”: „convins”. „Sunt convins că vom câștiga.” Convins de ce? Prepoziția dispare în fața lui „că”.
3. c) Verbul trebuie să ceară „pe”, altfel am o completivă directă: „a conta pe”. „Contăm pe cine s-a oferit voluntar.”
4. d) „Mihai se teme să traverseze singur strada.” Se teme de ce? „să traverseze singur strada”.

Răspuns: De exemplu: a) „Mă uit la ce desenează sora mea.” b) „Sunt convins că vom câștiga.” c) „Contăm pe cine s-a oferit voluntar.” d) „Mihai se teme să traverseze singur strada.” Se acceptă orice fraze corecte care respectă cerințele.

1. a) Predicatele sunt „s-a bucurat”, „a câștigat”, „se temea” și „avea să spună”, deci patru propoziții: P1 „Andreea s-a bucurat”, P2 „că a câștigat concursul”, P3 „dar se temea”, P4 „de ceea ce avea să spună juriul la final”.
2. b) P2 depinde de „s-a bucurat”. Verbul „a se bucura” cere „de”: s-a bucurat de ce? „că a câștigat concursul”. Este completivă prepozițională introdusă prin conjuncția „că”; prepoziția „de” lipsește, pentru că nu poate sta înaintea lui „că”.
3. c) P4 depinde de „se temea”: se temea de ce? „de ceea ce avea să spună juriul la final”. Completivă prepozițională, introdusă prin pronumele relativ compus „ceea ce”, precedat de prepoziția „de”.
4. d) P1 și P3 sunt principale, legate prin „dar”, care opune cele două stări: coordonare adversativă, realizată prin conjuncția „dar”.

Răspuns: a) P1 „Andreea s-a bucurat”, P2 „că a câștigat concursul”, P3 „dar se temea”, P4 „de ceea ce avea să spună juriul la final”; b) completivă prepozițională, regent „s-a bucurat”; c) completivă prepozițională, introdusă prin pronumele relativ compus „ceea ce”, cu prepoziția „de”; d) coordonare adversativă, prin conjuncția „dar”.