Când spui „cartea roșie” sau „prietenul care m-a ajutat„, adaugi ceva în plus față de substantiv — îl descrii, îl identifici, îl particularizezi. Fără acest „ceva în plus”, am vorbi în termeni vagi toată ziua. Atributiva este propoziția subordonată care face exact asta: completează un substantiv (sau un substitut al lui) din propoziția regentă, spunând mai multe despre el. O folosești de fiecare dată când vrei să fii precis — în compuneri, în descrieri, în orice text în care contează detaliul. Dacă știi să o identifici și să o construiești corect, scrierile tale vor câștiga în claritate și expresivitate.

Ce vei învăța în această lecție

• Vei înțelege ce rol are propoziția atributivă față de substantivul pe care îl determină.
• Vei ști să identifici elementul regent al atributivei și să trasezi corect raportul de subordonare.
• Vei recunoaște elementele de relație prin care se introduce atributiva (pronume relative, adjective pronominale relative, conjuncții).
• Vei ști să deosebești atributiva de alte subordonate care pot părea asemănătoare la prima vedere.

Exemplu din text

Greșeli frecvente

• Confundarea atributivei cu completiva directă. „Știu că a venit” — că a venit nu determină un substantiv, ci verbul „știu”, deci e completivă directă, nu atributivă. Verifică întotdeauna dacă există un substantiv regent!
• Omiterea întrebării de control. Mulți elevi notează AT fără să verifice dacă subordonata chiar răspunde la „care?” sau „ce fel de?”. Pune mereu întrebarea înainte să decizi.
• Confundarea elementului de relație cu subiectul propoziției principale. Pronumele „care” aparține subordonatei, nu regentei — nu îl analiza ca subiect al propoziției principale.

Întrebări frecvente