Verbele sunt sufletul propoziției — iar două dintre cele mai interesante timpuri trecute sunt perfectul simplu și mai mult ca perfectul. Le vei întâlni în texte literare, în povești, în exerciții de gramatică și, mai ales, la teze și examene. Perfectul simplu exprimă o acțiune trecută, încheiată recent, simțită ca apropiată de vorbitor. Mai mult ca perfectul exprimă o acțiune trecută înaintea altei acțiuni trecute — adică trecutul trecutului. Dacă înveți să le deosebești, vei scrie și vei analiza textele cu mult mai multă siguranță.
Structura
Perfectul simplu se formează din rădăcina verbului + sufixul specific conjugării + desinenţele de persoană și număr. Exemplu: a cânta → eu cântai, tu cântași, el cântă, noi cântarăm, voi cântarăți, ei cântară. Atenție: se folosește mai ales în Oltenia și în texte literare care imită graiul popular.
Mai mult ca perfectul se formează din rădăcina verbului + sufixul -se- + desinenţele: eu cântasem, tu cântaseși, el cântase, noi cântaserăm, voi cântaserăți, ei cântaseră. Apare când o acțiune s-a petrecut înainte de o altă acțiune trecută: Când am ajuns, el plecaseˈ deja.
De reținut
1. Mai mult ca perfectul are mereu sufixul -se- — dacă îl găsești în formă, ești pe drumul cel bun.
2. Perfectul simplu nu se confundă cu perfectul compus (am cântat) — perfectul simplu nu are auxiliar.
3. Mai mult ca perfectul apare de obicei în pereche cu un alt timp trecut în același context, marcând că o acțiune a precedat-o pe cealaltă.
Perfectul compus (am mers) e cel mai folosit în vorbirea curentă din toată România. Perfectul simplu (mersei) apare în texte literare, în graiul oltenesc sau când autorul vrea să dea un aer narativ apăsat. La școală, dacă nu ți se specifică altfel, perfectul compus e alegerea sigură pentru compuneri.
Numele vine din latină și înseamnă, aproximativ, „mai mult decât terminat”. Adică acțiunea nu doar s-a încheiat, ci s-a încheiat înainte de o altă acțiune tot trecută. E trecutul trecutului. Când înțelegi logica numelui, îți vine mult mai ușor să recunoști când să-l folosești într-o propoziție.
Sufixul -se- este „marca” aproape exclusivă a mai mult ca perfectului — e cel mai sigur indiciu că ai de-a face cu acest timp. La conjunctiv sau condițional găsești alte sufixe. Deci dacă într-un exercițiu dai peste văzuse, scrisese, venise, poți fi aproape sigur că e mai mult ca perfect.