Când Ion Creangă și-a scris Amintirile din copilărie, nu știa că va crea una dintre cele mai iubite cărți românești. Trăia la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o lume în care copilăria era aspră, dar plină de savoare. S-a născut în Humulești, un sat moldovenesc mic, și toată viața a purtat acel sat în el. Amintirile nu sunt pur și simplu o autobiografie — sunt o operă de artă în care râzi, te emoționezi și recunoști ceva familiar, chiar dacă n-ai crescut la țară. De aceea Creangă contează și azi: știa că viața simplă are povești mari.
„Și la trântă, și la fugă, și la înotat, și la alte jocuri, tot Nică era cel dintâi; și mamei îi era dragă vorba: «Nică al meu».”
— Ion Creangă, Amintiri din copilărie
De ce contează
Pasajul acesta e un exemplu perfect de enumerație — „la trântă, la fugă, la înotat, la alte jocuri” — care redă energia și vitalitatea copilăriei. Totodată, naratorului îi scapă o mândrie abia ascunsă: el este Nică, iar distanța dintre autor și personaj devine vizibilă tocmai prin această tandrețe nostalgică. Creangă nu povestește la rece; simți că omul de 40 de ani îl privește cu drag pe băiatul de odinioară.
Autorul este omul real — Ion Creangă, care a trăit și a scris cartea. Naratorului îi spunem Nică, vocea din text — un personaj construit, chiar dacă seamănă cu autorul. Creangă a ales ce să povestească, ce să uite și cum să coloreze amintirile. Deci naratoruleste o mască literară, nu o copie exactă a omului.
Aproape, dar nu chiar. Enumerația înseamnă o înșiruire de elemente din aceeași categorie, legate prin virgule sau conjuncții, care creează un efect artistic — de abundență, ritm sau intensitate. Dacă lista aia de cuvinte nu transmite nimic în plus față de informație, rămâne simplă listă. La Creangă, enumerația respiră; simți mișcarea, veselia, energia copilului.
Parțial. Nică se inspiră din copilăria reală a lui Creangă, dar ca personaj el e construit literar — selectat, amplificat, înfrumusețat. Creangă adult a ales ce scene să includă și cum să le spună. Nică este versiunea literară a copilului Creangă, nu o fotografie exactă. Asta e puterea literaturii: transformă amintirile în artă.