Când spui cuiva „Cartea este pe masă” sau „Merg la școală”, folosești cuvinte mici care fac o treabă mare: leagă ideile din propoziție și arată relații — loc, timp, mod, scop. Fără ele, propoziția s-ar fărâmița: „Cartea masă” nu înseamnă nimic. Prepoziția există tocmai pentru că limba română are nevoie de un „lipici” care să unească cuvintele și să precizeze cum se raportează ele unele la altele. O folosești zilnic, de sute de ori, fără să-ți dai seama — în mesaje, în povești, în conversații. Iar când știi cum funcționează, nu mai faci greșeli de genul „mă duc la el acasă” vs. „merg către casă”.

Ce vei învăța în această lecție

• Vei înțelege ce rol are prepoziția în propoziție și de ce nu poate lipsi în anumite construcții.
• Vei ști să recunoști prepozițiile simple și cele compuse în orice text.
• Vei ști să identifici cazul cerut de o prepoziție (acuzativ sau genitiv).
• Vei înțelege diferența dintre o prepoziție și alte cuvinte care arată relații (conjuncții, adverbe).

Exemplu din text

Greșeli frecvente

• Confuzia cu adverbul: „Afară plouă” — afară este adverb, nu prepoziție; dar în „A ieșit afară din casă”, din este prepoziție. Prepoziția are întotdeauna un termen regent și unul subordonat.
• Cazul greșit după prepoziție: Se spune „împotriva lui„, nu „împotriva el” — prepozițiile care cer genitivul impun forma de genitiv, nu de nominativ.
• Prepoziția repetată inutil: „Merg la școală și la acasă” — acasă este adverb și nu se construiește cu prepoziție. Corect: „Merg la școală și acasă”.

Întrebări frecvente