- 5 secțiuni
- 70 de lecții
- 10 săptămâni
- CAPITOLUL 113
- 1.11. Textul narativ literar în proză. Acțiunea, timpul și spațiul.
- 1.22. Textul narativ literar. Narațiunea, instanțe ale comunicării narative.
- 1.33. Textul descriptiv literar în proză. Descrierea în proză
- 1.44. Texte continue și discontinue.
- 1.55. Contextul de comunicare.
- 1.66. Cuvântul. Sinonimele și antonimele.
- 1.77. Sensurile cuvintelor.
- 1.88. Omonimele. Cuvintele polisemantice.
- 1.99. Noțiuni de fonetică.
- 1.1010. Grupuri de sunete. Diftong, triftong, hiat.
- 1.1111. Despărțirea în silabe.
- 1.1212. Redactarea unei narațiuni la persoana I. Stilul.
- 1.1313. Evaluare unitatea I.
- CAPITOLUL 215
- 2.11. Textul narativ literar în proză. Timpul și spațiul.
- 2.22. Textul narativ literar. Momentele subiectului (etapele acțiunii)
- 2.33. Textul narativ literar. Personajele
- 2.44. Rezumatul. Oral și scris.
- 2.55. Valori ale culturii populare în spațiul românesc
- 2.66. Verbul. Actualizare
- 2.77. Verbul. Indicativul
- 2.88. Verbul. Modul imperativ
- 2.99. Verbul. Modul conjunctiv
- 2.1010. Verbul. Modul condițional-optativ
- 2.1111. Posibilități combinatorii ale verbului. Predicatul nominal
- 2.1212. Subiectul
- 2.1313. Complementul și circumstanțialul. Prepoziția
- 2.1414. Recapitulare
- 2.1515. Evaluare – capitolul II
- CAPITOLUL 315
- 3.11. Textul descriptiv literar în versuri
- 3.22. Descrierea în versuri. Figurile de stil
- 3.33. Textul descriptiv în versuri. Versificația
- 3.44. Textul nonliterar. Buletinul meteorologic. Știrea
- 3.55. Strategii de ascultare activă. Atitudini comunicative.
- 3.66. Substantivul. Actualizarea cunoștințelor
- 3.77. Cazurile substantivului. Cazul nominativ
- 3.88. Cazul acuzativ. Complementul direct și prepozițional
- 3.99. Cazul acuzativ. Circumstanțialele
- 3.1010. Cazul acuzativ. Atributul
- 3.1111. Cazul dativ. Complementul indirect
- 3.1212. Cazul genitiv. Articolul genitival
- 3.1313. Cazul vocativ. Posibilități combinatorii ale substantivului.
- 3.1414. Descrierea unui peisaj
- 3.1515. Recapitulare
- CAPITOLUL 412
- 4.11. Textul narativ literar în versuri
- 4.22. Textul narativ în versuri. Enumerația, personajele
- 4.33. Textul narativ în versuri. Semnificațiile textului
- 4.44. Dicția în interacțiunile verbale
- 4.55. Exprimarea adecvată a emoțiilor
- 4.66. Pronumele personal – Actualizare
- 4.77. Pronumele personal de politețe
- 4.88. Posibilități combinatorii ale pronumelui
- 4.99. Pronumele reflexiv
- 4.1010. Numeralul.
- 4.1111. Inserarea unor secvențe descriptive într-o narațiune.
- 4.1212. Evaluare – Capitolul IV
- CAPITOLUL 515
- 5.11. Textul narativ literar. Acțiunea, spațiul și timpul.
- 5.22. Textul narativ literar. Dialogul în textul literar.
- 5.33. Textul narativ literar. Personajele.
- 5.44. Semnificațiile textului.
- 5.55. Textul argumentativ. Organizarea textului argumentativ.
- 5.66. Performarea actelor de limbaj.
- 5.77. Strategii de concepere și comprehensiune a textului oral.
- 5.88. Adjectivul. Actualizarea cunoștințelor.
- 5.99. Posibilități combinatorii ale adjectivului.
- 5.1010. Adverbul.
- 5.1111. Gradele de comparație ale adverbului.
- 5.1212. Funcțiile sintactice ale adverbului.
- 5.1313. Transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă.
- 5.1414. Recapitulare.
- 5.1515. Evaluare unitatea V.
7. Cazurile substantivului. Cazul nominativ
Limba română îți oferă o libertate uimitoare: poți schimba ordinea cuvintelor într-o propoziție și sensul rămâne același. Asta e posibil tocmai datorită cazurilor — un sistem care marchează rolul fiecărui substantiv în propoziție. Fără cazuri, am fi pierduți: cum am ști cine face acțiunea, cine o primește, cui îi aparține ceva? Cazul nominativ este primul și cel mai firesc dintre toate: îl folosești de fiecare dată când spui cine este sau cine face ceva — adică în fiecare conversație, în fiecare text pe care îl scrii sau îl citești. E punctul de plecare al întregii gramatici.
Ce vei învăța în această lecție
- Vei înțelege de ce există cazul nominativ și ce rol joacă el în propoziție.
- Vei ști să recunoști un substantiv în nominativ punând întrebările corecte.
- Vei înțelege diferența dintre subiect și nume predicativ — ambele specifice nominativului.
- Vei ști să identifici forma articulată și nearticulată a substantivului la nominativ.
Exemplu din text
Propoziție
Furtuna a doborât copacii bătrâni din parc.
Analiză
Furtuna — substantiv comun, feminin, numărul singular, articulat hotărât (articol -a). Răspunde la întrebarea Cine a doborât?, deci îndeplinește funcția sintactică de subiect. Este în cazul nominativ, forma specifică pentru cuvântul care „pornește” acțiunea sau despre care se face o afirmație în propoziție.
Regulă de reținut
Un substantiv este în cazul nominativ atunci când răspunde la întrebările Cine? sau Ce? și are funcția de subiect sau de nume predicativ. Întreabă întotdeauna față de verb: Cine face acțiunea? — și vei găsi nominativul.
Greșeli frecvente
- Confuzia nominativ–acuzativ: mulți elevi cred că orice răspunde la „Ce?” e nominativ. Greșit — „Ce?” apare și la acuzativ. Cheia e să verifici dacă substantivul este subiect (face acțiunea) sau complement (primește acțiunea).
- Omiterea articulării: se scrie greșit „Furtuna este puternic” în loc de „Furtuna este puternică”. Nominativul nu schimbă forma adjectivului — acordul trebuie respectat în gen și număr.
- Subiectul „invizibil”: unii elevi spun că o propoziție nu are subiect în nominativ dacă subiectul nu este exprimat. De fapt, subiectul poate fi subînțeles (Aleargă. = El/Ea aleargă.) — cazul nominativ există chiar și când cuvântul lipsește din text.
Întrebări frecvente
Cum deosebesc nominativul de acuzativ când ambele răspund la „Ce?”
Asta e cea mai bună întrebare pe care o poți pune! Trucul e să te uiți la rolul cuvântului: dacă face acțiunea verbului, e subiect → nominativ. Dacă primește acțiunea, e complement direct → acuzativ. Exemplu: Vântul (nominativ, subiect) a rupt crengile (acuzativ, complement direct). Întreabă mereu: cine face vs. ce se întâmplă cu…
Poate un substantiv să fie la nominativ fără să fie subiect?
Da, și asta surprinde mulți elevi! Substantivul poate fi în nominativ și când funcționează ca nume predicativ — adică atunci când apare după verbe copulative precum a fi, a deveni, a părea. Exemplu: Mama este profesoară. — „profesoară” e în nominativ, dar nu e subiect, ci nume predicativ. Nominativul acoperă ambele situații.
De ce schimbăm forma substantivului la diferite cazuri? Nu e mai simplu să rămână la fel?
Înțeleg că pare complicat, dar tocmai asta ne salvează! Dacă forma ar rămâne aceeași, propoziția „Câinele mușcă pisica” ar fi identică cu „Pisica mușcă câinele” — și nu am mai ști cine pe cine mușcă. Cazurile sunt „etichete” care îți spun rolul fiecărui cuvânt, indiferent de ordinea lor în frază. E un sistem inteligent, nu arbitrar.