Cuvintele sunt ca niște instrumente dintr-o trusă: fiecare are mai multe utilizări, în funcție de context. Când spui „merge trenul” și „merge ideea ta”, același cuvânt face treabă diferită. Asta e magia limbii române — și uneori, sursa confuziei la teste sau la lectură. Sensurile cuvintelor te ajută să înțelegi texte mai complexe, să eviți echivocuri jenante și să scrii mai precis. La școală le întâlnești la exerciții de vocabular, la analiză de text și la dictări. În viața reală, le folosești de fiecare dată când vrei să fii înțeles exact cum ai vrut.

Ce vei învăța în această lecție

• Vei ști să deosebești sensul propriu de sensul figurat al unui cuvânt și să dai exemple pentru fiecare.
• Vei ști să identifici sensul de bază (primar) față de sensurile secundare ale unui cuvânt.
• Vei ști să recunoști monosemantismul și polisemia și să explici diferența cu exemple concrete.
• Vei ști să folosești contextul unei propoziții pentru a determina sensul corect al unui cuvânt necunoscut.

Cum arată în practică

Greșeli frecvente

• Confundarea polisemiei cu omonimia: Cuvintele polisemantice au sensuri înrudite (toate pornesc din același nucleu), pe când omonimele sunt cuvinte diferite cu formă identică. „Lac” (întindere de apă) și „lac” (produs de lustruit) sunt omonime, nu sensuri ale aceluiași cuvânt.
• Declararea oricărei expresii ca sens figurat: Nu orice folosire neobișnuită e sens figurat. Verifică dacă există o imagine sau o comparație implicită — dacă nu, probabil e un sens secundar propriu.
• Ignorarea contextului când dai sensul unui cuvânt: Elevii scriu primul sens care le vine în minte. Corect: citești propoziția complet, apoi decizi ce sens activează contextul specific.

Întrebări frecvente